Tudoriţa Nicula, cea care a condus Organizaţia de Femei a PSD Caraş-Severin timp de 12 ani, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, că a renunţat la toate funcţiile pe care le deţine şi că se retrage din viaţa politică. „Am ajuns la acest moment al vieţii …
Citeste mai multTag Archives: viata
Pompierii militari – „Salvatorii donează pentru viaţă” – Un strop din viata lor pentru o viata
În semn de solidaritate cu semenii aflaţi în suferinţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă susţine campania naţională de solidaritate socială, denumită „Salvatorii donează pentru viaţă”. Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” s-au mobilizat şi de această dată pentru a veni în sprijinul semenilor noştri care …
Citeste mai multLa 27 de ani, viata lui Bogdan Radu Daniel depinde de numarul donatorilor de sange
Un tânăr din Reşita Bogdan Radu Daniel, are nevoie, URGENT, de sânge, preferabil grupa A2 RH pozitiv, însă orice donare este binevenită, existând un protocol care facilitează obţinerea de sânge, la schimb. Centrele de transfuzie eliberează un document în care certifica donarea şi coordonatele pacientului în numele căruia se face …
Citeste mai multVIDEO Politia confirma- neatentia l-a costat viata pe soferul din Doman
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, pe D.C. 98, în cartierul Doman, a avut loc un accident rutier. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 43 de ani, din Reșița, ar fi condus o autoutilitară pe strada principală …
Citeste mai mult10 ALTE UTILIZARI ale cepei in viata de zi cu zi
1. Ceapa curăță grătarele și tigăile Pentru a curăța arsura de pe grătar, tigăi și alte ustensile de bucătărie, poți valorifica proprietățile cepei. Compușii săi antibacterieni îndepărtează murdăria, dezinfectează și neutralizează mirosurile neplăcute. Înfige o furculiță într-o bucată de ceapă și freacă ustensilele pe care vrei să le cureți. Șterge-le …
Citeste mai multZiua Pompierilor, ziua celor ce ne vegheaza viata, cei ce ne sar in ajutor la greu
Porţi deschise la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, ceremonial militar şi religios şi o defilare prin oraş a maşinilor de intervenţie. Aşa a fost marcată, astăzi, la Reşita, Ziua Pompierilor, celebrata în fiecare an pe 13 septembrie. Curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” a găzduit, manifestările dedicate …
Citeste mai multFurtuna de azi a luat o viata de om – Barbat ucis de fulger pe Tarcu
Un cioban a murit după ce a fost lovit de fulger, în după-amiaza zilei de vineri. Tragedia a avut loc pe vârful Ţarcu de pe Muntele Mic.”Bărbatul se pare că era din Caransebeş şi se afla la o stână din Munţii Ţarcu. Poliţiştii vor face cercetarea la faţa locului şi …
Citeste mai multO clipa de neatentie l-a costat viata – Accident mortal la Otelu Rosu
În data de 07.08.2016, în timp ce un bărbat în vârstă de 53 ani, din Oţelu Roşu, circula cu o bicicletă pe str. Republicii din Oţelu Roşu, în dreptul unui imobil, se angajează şi efectuează virajul la stânga, fără să se asigure, trecând de axul drumului, moment în care este …
Citeste mai multEXCLUSIV Urmărire ca în filme cu grav accident de circulaţie la Bocșa – doi tineri se zbat între viaţă şi moarte
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această noapte în orașul Bocșa. Doi tineri – șoferul și pasagerul din dreapta – care se aflau într-un autoturism ce rula cu mare viteză dinspre Reșița spre Timișoara, au fost grav accidentați în momentul în care șoferul a pierdut controlul volanului …
Citeste mai multVIDEO „3 zile de Loreto la noi acasă” – 3 zile de dragoste frățească, respect și lecții de viață
„3 zile de Loreto la noi acasă” sună destul de ambițios atunci când toți cei care au trăit experiența taberei din Italia o descriu ca pe ceva ce îi sărăcește de cuvinte. Și totuși, noi, o sută de elevi ai Colegiului „Național Traian Lalescu” am reușit, în aceste zile petrecute …
Citeste mai mult
Info CS