Test sanguin pentru depistarea depresiei

Un nou test sangvin contra depresiei a fost dezvoltat de oamenii de stiinta din orasul american Chicago, care au descoperit ca aceasta afectiune determina o crestere spectaculoasa a concentratiilor unor substante chimice din sange.

Cercetatorii spera ca inventia lor va grabi si va scurta procesul de diagnosticare a bolii si va duce la dezvoltarea unor noi tratamente.

Aproximativ unul din cinci britanici experimenteaza episoade de depresie cel putin o data pe parcursul vietii si circa 8-12% dintre britanici sufera un episod de depresie cel putin o data pe an.

Un numar mai mic de persoane sufera de depresie clinica, o boala care poate sa dureze saptamani sau chiar ani, iar efectele ei afecteaza viata de zi cu zi a pacientilor.

In prezent, depresia clinica are nevoie de cateva luni pentru a fi diagnosticata cu certitudine, intrucat medicii incearca mai intai sa isi dea seama daca pacientul are intr-adevar acea boala sau daca acesta doar experimenteaza anumite sentimente naturale de tristete, cauzate de un eveniment tragic.

Savantii de la Universitatea Northwestern din Chicago spun ca au identificat noua substante chimice in sange, ale caror concentratii cresc spectaculos in timpul episoadelor de depresie.

Ei au creat un test sangvin care masoara concentratiile a trei dintre acele substante chimice pentru a diagnostica depresia.

Cercetatorii au masurat concentratiile chimice din sangele a 32 de pacienti diagnosticati deja cu depresie severa si le-au comparat cu datele provenind de la 32 persoanele care nu sufereau de depresie.

Studiul a fost coordonat de Eva Redei si a fost publicat in revista medicala Translational Psychiatry.

Oamenii de stiinta au descoperit ca boala ar putea fi de natura genetica, intrucat oamenii predispusi cel mai mult la depresie sunt aceia care au un astfel de istoric medical in familie.

In 2013, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat ca depresia reprezinta cea mai mare cauza de dizabilitate din lume dupa durerile de spate, insa este adeseori trecuta cu vederea de medici si, din acest motiv, doar o parte dintre pacienti primesc tratament.

Aproximativ 70 de milioane de zile de munca sunt pierdute din cauza depresiei, anxietatii si a altor maladii mintale in Marea Britanie in fiecare an. Aceasta cifra marcheaza o crestere cu 25% fata de anul 2009.

Comentarii

comentarii