Ulcioare româneşti made in Ungaria şi noua ceramică de Cucuteni
Există, fără îndoială, un raport între spiritualitatea unei comunităţi etnice şi piaţa produselor de piaţă generată de aceasta.
În urmă cu câţiva ani, un călător român iubitor de cultură tradiţională a descoperit, în peregrinările sale prin Ungaria, foarte multe ulcioare ciudate, cu figuri zoomorfe şi antropomorfe, care nu prea ţineau de cultura şi spiritualitatea maghiară. N-a ezitat să-şi exprime surpriza plăcută de a descoperi tocmai acolo, într-o ţară care nu are tradiţie în prelucrarea lutului, o piaţă atât de articulată cu asemenea obiecte ceramice. Încercând să afle mai multe despre originea acelor obiecte, i s-a dat un răspuns care l-a lăsat perplex: obiecte erau de dată foarte recentă, de numai câţiva ani, şi nu ţineau, într-adevăr, de tradiţiile poporului maghiar.
Au fost preluate, pur şi simplu, multiplicate şi scoase pe piaţă. Iar sursa modelelor era o carte apărută în 1997 la. Muzeul Ţăranului Român! Cartea, care este un album de artă, se numeşte „Ulcioare de nuntă” şi aparţine etnografului Georgeta Roşu.
Uluitor nu este faptul în sine, anume că în Ungaria se vând ulcioare româneşti, ci nefirescul fenomenului: spiritualitatea unui popor generează în altă ţară o piaţă prosperă, în timp ce în ţara de origine această sursă de câştig este total ignorată.
Adică să cumperi de la Budapesta ulcioare de Oboga, Româna sau Corbeni, în timp ce, în aceste amărâte localităţi din judeţul Olt, olăritul este aproape pe cale de dispariţie, constituie o mare palmă dată Ministerului Culturii din România.
Greu, şi cu o inexplicabilă întârziere, meşteşugarii români se îndreaptă totuşi spre tradiţia neoliticului, încercând să producă manufacturier ceramică de Cucuteni (reproduceri ale obiectelor aflate deja în patrimoniul muzeelor).
Un singur artizan expune, la târgurile organizate de Muzeul Satului, asemenea „ciudăţenii” ceramice. E vorba de Jorj Dimitriu din Bucureşti care, împreună cu soţia lui, Olimpia, a renunţat la arta fotografică, pentru a se dedica ceramicii de Cucuteni.
În acelaşi timp, entuziasmul unor iubitori de tradiţie arhaică (printre care Tudor Gheorghe şi Ion Creţeanu) au reuşit să inducă, unor primari cu mintea deschisă din câteva sate ale Olteniei, pofta renaşterii vechilor meşteşuguri casnice şi a obiceiurilor tradiţionale.
A început astfel, timid şi cu multe ezitări, reactivarea patrimoniului imaterial de spiritualitate, cu efecte asupra pieţii aferente.
Multumiri prietenului Horst