Un camion de 7,5 tone s-a transformat într-un morman de fiare arse- foc pe Dealul Cirengăului pe E70
Camionul de transport și în care se aflau trei persoane, a luat foc pe Dealul Cirengăului între Domașnea și Plugova.
O posibilă cauză a izbucnirii incendiului la motor, ar putea fi suprasolicitarea acestuia în pantă, mai ales că mașina era încărcată cu câteva tone de mase plastice.
Șoferul a simțit miros de ars în cabină, și a oprit imediat pe dreapta. Numai ce au apucat să coboare toți trei din cabină – fiindcă flăcările au cuprins partea din față a mașinii. Apoi, focul s-a întins cu repeziciune la tot camionul.
Incendiul a izbucnit în jurul orei două și jumătate iar traficul era destul de redus la acea oră- așa că- slabe speranțe ca alți șoferi să mai poată interveni cu stingătoarele. Omul a cerut ajutor la 112 și la fața locului au sosit pompierii militari de la Caransebeș care au trecut la stingerea a ceea ce mai rămăsese din camion. Polițiștii de la Domașnea au oprit traficul pe timpul intervenției pompierilor.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit iar pompierii caută acum să determine cauzele care au dus la izbucnirea focului.
Saboti uzati supraincalziti, fire electrice neizolate. Masele plastice chiar presate ocupa volum dar nu au greutate. Soferul a fost berbec si este bun de plata.