Universitatea „Eftimie Murgu”din Reşiţa, Muzeul Cineastului Amator şi KineDok vă invită la film

Duminică, 17 decembrie, de la ora 18.00, în corpul B, sala B.1 din Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, va fi proiectat documentarul „Unchiul Tony, Trei Proști și Serviciul Secret”, regia Mina Mileva, Vesela Kazakova.

În anii ’60 și ’70, Bulgaria comunistă avea un celebru studio de animație, cu Donyo Donev drept lumină călăuzitoare. Scurtmetrajele sale, printre care „Satul Inteligent”, „De Facto”, „Pardon” și îndrăgita serie „Trei proști”, au făcut deliciul spectatorilor de acasă și din străinătate. Însă, așa cum se dezvăluie în acest documentar, adevărata forță creatoare din spatele acestor filme a fost „asistentul” lui animator, Antoni.

Documentarul plin de pasiune realizat de Mina Mileva și Vesela Kazakova – ce a stârnit controverse în Bulgaria și a rulat un timp-record în cinematografele din Sofia – spune povestea controlului de stat și a corupției din era comunistă, o poveste relevantă pe scară largă pentru lumea colaborărilor creative și pentru recunoașterea meritelor.

Intrarea este gratuită.
Biroul de presă al UEMR

Comentarii

comentarii