PolitieToate Stirile

Update 20 dec Poliția a prins suspectul pentru săvârşirea infracţiunii de omor și crimă cu premeditare de la Măru

crima

Suspectat pentru săvârşirea infracţiunii de omor de la Măru, a fost reținut

Legat de crima din 11 neimebrie de la Măru, Poliția a emis un comunicat de presă în care face următoarele precizări: Având în vedere dispoziţiile art. 5, pct. 1, lit. a din Ordinul nr. 229/25.09.2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi adresa nr. 1070/VIII/3/2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa, am procedat la realizarea prezentei informări în condiţiile punctului 3 al acestei lucrări.În completarea informării noastre din 08.11.2013, cu privire la descoperirea victimei D.M., spânzurată de copac, în data de  07.11.2013, pe raza comunei Zăvoi, sat Măru, jud. Caraş-Severin, într-o livadă de pomi fructiferi, efectuându-se cercetări în vederea identificării autorului faptei penale de omor prev. de art. 174 Cp, în cadrul dosarului penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin nr. 463/P/2013,  adăugăm următoarele:
Urmare actelor premergătoare efectuate, s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 18.12.2013 faţă de învinuitul C. A., pentru comiterea infracţiunilor de omor şi furt calificat, fapte prev. şi ped. de art. 174 alin. 1 C.p. şi art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g C.p., cu aplic. art. 33 lit. a C.p., deoarece, în noaptea de 6/7.11.2013, numitul C. A. a aplicat mai multe lovituri cu un par în zona capului numitului D. M., apoi l-a strangulat pe acesta cu o funie din rafie, după care l-a agăţat într-un  un pom fructifer dintr-o livadă aflată în dreapta drumului judeţean ce leagă localităţile Zăvoi şi Măru, jud. Caraş-Severin.
Faţă de  inc. C.A. a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, începând cu data de 18.12.2013, pe o perioadă de 24 de ore; faţă de inc. C.A.,  în data de 18.12.2013, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile prev. de art. 174 alin. 1 C.p. şi art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g C.p., cu aplic. art. 33 lit. a C.p, urmând ca în cursul zilei de azi, 19.12.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin să formuleze propunere de arestare preventivă faţă de inc. C.A. pe o perioadă de 29 de zile.
Urmărirea penală a fost efectuată de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cu sprijinul lucătorilor S.I.P.I Caraş-Severin.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
La activitatile de investigatii au participat lucratori din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, Politiei Orasului Otelu Rosu, Serviciul Criminalistica si Politia Municipiului Lugoj.
Pe numele barbatului a fost emis mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.

Remember

O crimă care a îngrozit toată Valea Bistrei, a avut loc joi, 11 noiembrie, în apropiere de satul Măru de lângă Oțelu Roșu. Un bărbat în puterea vârstei, 39 de ani ce plecase seara de acasă din Domașnea, a fost descoperit a doua zi dimineața spânzurat. Iată că la aproape o lună, mai exact în cursul zilei de ieri, 18 decembrie a.c., lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub coordonarea procurorului de caz, au reuşit identificarea unui bărbat suspectat de săvârşirea infracţiunii de omor.
Investigaţiile efectuate au condus la identificarea principalului suspect în vârstă de 23 ani.
În prezent cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi a cauzei producerii evenimentului.
Remember crimă 11 noiembrie:
Descoperirea macabră a fost făcută  de proprietarul unei livezi. Iată ce spune și poliția: În cursul zilei de 7 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o livadă situată între localităţile Măgura şi Măru, se află cadavrul unui bărbat.
Echipa deplasată la faţa locului a identificat cadavrul lui D. MARCEL, în vârstă de 39 ani, găsit spânzurat de o creangă a unui copac.
Întrucât la o examinare sumară a cadavrului au fost observate leziuni la nivelul capului, iar în urma necropsiei s-a constatat că moartea acestuia a fost una violentă, poliţiştii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc fapta fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Investigaţiile continuă pentru identificarea autorilor, existând deja conturat un cerc de suspecţi”.
Acestea sunt informațiile oficiale oferite de autorități. InfoCs a aflat pe surse mai multe amănunte pe care vi le oferim și dv. Astfel, Davidescu Marcel din Domașnea, tată a doi copii, a plecat miercuri seara de acasă în jurul ore 22 împreună cu un prieten care vroia să se intereseze de o mașină. A fost ultima dată când a fost văzut de familie, mai exact, de soție și cei doi băieți fiindcă soacra este plecată de vreo 3 ani la muncă în Italia. Marcel era o fire mai retrasă, timid, a avut o situație materială foarte grea, lucra cu ziua prin sat pe la oameni – asta până în urmă cu vreo doi ani când brusc – i s-a modificat nivelul de trai și a început să ridice vreo trei construcții.
Faptul care îngrozește tot satul este modul și felul în care a murit bietul om: De constituție astenică, slab și la vreo 1,75 înălțime, Davidescu Marcel a fost bătut cu bestialitate, se pare că schingiuit chiar, cu maxilarul rupt, fără dinți în gură, mutilat și cu mai multe lovituri de topor pe corp – se pare cele mai multe, în cap. De parcă nu ar fi fost destul acest calvar, bietul om a fost spânzurat de creanga unui copac – aceasta fiind de fapt lovitura de grație. Duminică, la Domașnea a avut loc înmormântarea bietului om, eveniment la care a participat forte multă lume. Oamenii sunt speriați și nu știu ce să creadă, își pun întrebări privind mobilul care a dus la acest eveniment tragic. Care ar fi fost implicațiile lui Marcel și mai ales în ce probleme fiindcă multe au fost faptele ce s-au întâmplat în sat în ultimul timp.
Fără a face vreo legătură cu acest caz, reamintim că la Domașțnea au fost furate zeci de animale de prin sălaşele și casele oamenilor, de la păsări și porci și terminând cu cai și cornute- mai ales Tot la Domașnea, au fost descoperiți cultivatori și traficanți de droguri.
Reamintim că în ultimii 3 ani, toate faptele de omor săvârşite şi înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost soluţionate prin identificarea autorilor.

Comentarii

comentarii