VIDEO A doua zi dedicată zilelor Resitei a fost una ,,uşoară”
Petrecerea a continuat la Reșița, unde a fost marcată ziua a doua din cadrul sărbătorii „Zilelor Reșiței” . Evenimentul care se desfășoară în două locații din oraș – Parcul Tricolorului și Centrul Civic, a reunit sâmbăta peste 10.000 de reşiţeni.
Programul a fost unul dedicat exclusiv muzicii ușoare și a reunit formații locale, dar și artiști de top spre deliciul publicului reșițean. Dacă în Parcul Tricolorului coloana sonoră a fost asigurată de formații locale de muzică rock, în centrul Reșiței, au urcat pe scenă Adda, Shift și The Motans. Aceştia au încântat audiența cu muzica lor.
În Parcul Tricolorului, pe lângă programul artistic, reșițenii au putut să se delecteze și au putut alege din numeroase preparate culinare. Mai exact, de la clătite și vată de zahăr, până la gulaș cu mămăligă sau mici. Mașinuțele electrice și tiribombele au făcut cu greu față sutelor de reșițeni, semn că și în acest an au reprezentat una dintre atracțiile evenimentului. Membrii Clubului Lions Reşita şi-au păstrat obiceiul şi exact ca şi anul trecut, au pregătit câteva sute de kg de gulaş. Acesta vor fi vândute în fiecare zi celor ce vor veni în Parcul Tricolorului iar banii vor fi donaţi unui ONG ce se ocupă cu ajutorarea copiilor sărmani din Reşita.
În Centrul Civic, evenimentul a început cu un concert dedicat premianților Reșiței, concert susținut de solista Adda. Seara a continuat cu Shift care a creat o atmosferă incendiară. Ultimul care a urcat pe scenă a fost The Motans, artist ce a concentrat în premieră la Reșița.
http://observator.tv/eveniment/aproape-10000-de-oameni-au-sarbatorit-zilele-resitei-215314.html
Cei prezenți la eveniment au fost luați prin surprindere de o ploaie de scurtă durată, însă vremea nefavorabilă nu a stat în cale reșițenilor și nici nu le-a stricat pofta de distracție. Mulți au ignorat stropii de ploaie și au ales să se adăpostească sub umbrele sau au stat în ploaie și astfel să continue petrecerea.
În Parcul Tricolorului, distracţia a continuat cu formaţia SCHIMBUL 3 ( fosta trupa Compact).
Distracția continuă şi azi cu .cel mai important punct de pe calendarul zilei: concertul susținut de formația Carlas Dreams în Centrul Civic unde organizatorii se așteaptă la vreo 7-8.000 de spectatori.
Alex Horvath