VIDEO Aveti probleme cu digestia? Mahmureala? Cum ne dregem după chef

Câteva secrete pentru a scăpa de greutatea chefurilor de astă-noapte, ştiute numai de ţăranii bănăţeni, cică și zic ei.

[youtube id=”a3hpNhQYUpY”]

Prima dintre metode este deja cunoscută mai de toată lumea: varză…zeamă de varză. Nea Nicolae Gheju din Soceni are şi el câteva secrete, alături de „moarea de curechi” cum i se spune în Banat, sau, zeama de la castraveţii muraţi. Un alt meşteşug este de fapt un secret de familie: zacuscă din belşug cu varza murată cu ceapa tocată.

Dacă prima metodă este cunoscută mai de toată lumea, cea de a doua metodă este pe cât de unică, pe atât de originală- te apuci şi spargi o grămadă de lemne pentru foc şi gata cu mahmureala.

Pentru a reduce groaznica durere de cap, încearcă unul din remediile de mai jos. Cât despre decizia atât de curajoasă…ei bine, dacă mai bei totuşi vreodată, poţi face câteva lucruri pentru a limita impactul alcoolului asupra organismului tău.

Primul pas spre o ameliorare rapidă

Imediat ce te trezeşti, bea două pahare mari cu apă, pentru a contracara deshidratarea.

Bea şi un pahar mare cu suc de grepfrut, portocale sau roşii. Sucul de fructe conţine fructoză, care accelerează metabolizarea alcoolului.

Dacă eşti consumator de cafea, bea una sau două căni cât mai repede. Cofeina este un vasoconstrictor, adică micşorează diametrul vaselor de sânge cerebrale dilatate. Trebuie doar să nu exagerezi. Ca şi alcoolul, cofeina este un diuretic şi, dacă bei prea multă, te vei deshidrata şi mai tare.
Snackuri pentru recuperare

Odată ce ai trecut peste senzaţia de greaţă, prepară-ţi un castron cu supă de pui. Acesta va înlocui cantităţile de sare şi potasiu pe care organismul le-a pierdut atunci când ai băut.

De asemenea, un milkshake de banane reprezintă o metodă foarte bună pentru a înlocui potasiul şi alte nutrimente pierdute în acea noapte de beţie. Amestecă ½ cană de lapte cu o banană şi două linguriţe de miere într-un blender. Banana este o sursă bună de potasiu iar mierea este bogată în fructoză.

Pune-te în mişcare!

Deşi instinctul îţi spune să stai în pat, o să te simţi mai bine dacă faci o plimbare scurtă sau ieşi la o alergare. Astfel, vei mări secreţia de endorfine, analgezicele naturale ale organismului. Consumul crescut de alcool reduce cantitatea de endorfine din organism.

Cam, tarziu, dar totusi, Cum prevenim mahmureala

Bea încet! Organismul metabolizează alcoolul într-un ritm constant de aproximativ 30 ml pe oră. Dacă îi acorzi organismului ceva mai mult timp să îl metabolizeze, la creier va ajunge mai puţin alcool.

Alternează băuturile alcoolice cu apă minerală, suc de fruce şi alte băuturi fără alcool.

Evită şampania şi orice băuturi alcoolice carbogazoase (gin tonic şi rom cu cola, de exemplu). Acidul face ca alcoolul să ajungă în sânge mai rapid.

Cum scot ,,alții,, mahmureala ?

În Turcia, Mexic şi România, locuitorii recomandă ciorba de burtă împotriva mahmurelii. Măruntaiele sunt fierte cu usturoi, ceapă şi, uneori, cu smântână.
În schimb, în Statele Unite ale Americii sunt recomandate ouăle crude, cu sos Worcestershire, sos iute, sare şi piper.

Vechii romani recomandau canari prăjiţi pentru a scăpa de mahmureală, în timp ce namibienii consumă lapte de bivoliţă, rom negru, rom condimentat, cremă de lichior şi smântână naturală.

Japonezii mănâncă „umeboshi”, care sunt asemănătoare cu prunele sau caisele, dar sunt foarte acre.

Remediul german pentru mahmureală se numeşte „katerfrühstück” şi este alcătuit dn felii de hering murat rulate peste castraveciori şi ceapă. În ceea ce priveşte remediile pentru mahmureală ale canadienilor, acesta par a fi promiţătoare. După o noapte de mahmureală aceştia consumă cartofi prăjiţi cu brânză canadiană stropită cu sos cu boabe de piper negru.

De asemenea, grecii antici tratau mahmureala cu plămânii de oaie şi două ouă de bufniţă.

Totodată, pe site-ul nhs.uk sunt prezentate câteva sugestii pentru a scăpa de mahmureală. Astfel, analgezicele pot ajuta în cazurile de mahmureală – remediile pe bază de paracetamol sunt de cele mai multe ori cele mai bune, în vreme ce aspirina ar putea irita stomacul şi accentua senzaţia de greaţă. De asemenea, produsele pe bază de zahăr şi sucul de bulion sunt remedii utile. În plus, în cazurile de mahmureală se recomandă consumul de apă.

Pentru a preveni mahmureala este recomandat consumul a două halbe de apă, cu aspirină şi un complex de vitamina B, se arată pe site-ul gloucestershireecho.co.uk.

Comentarii

comentarii