VIDEO Concert de colinde în prag de sărbători la Biserica Ortodoxă din Bozovici

Biserica Ortodoxă din Bozovici a fost plină de credincioși dornici să asculte un mini concert de colinde bisericeşti. La invitația preotului Ion Cherescu, au răspuns trei valoroase coruri bisericești de pe Valea Almăjului: Corul bisericesc din Lăpușnicul Mare „Cântecul Almajan”, Corul bisericesc din Bozovici și Corul Tinerilor din Parohia Bozovici. La eveniment au mai participat Corul Preoților al Protopopiatului din Băile Herculane, preoți, enoriaşi și protopopul Iosif Frent.

În deschidere a fost oficiată o slujbă de pomenire a Majestății Sale, Regele Mihai, după care seara s-a încheiat cu colinzi precum: ,,Sus Creștini, Praznic Luminos, Cântec de Crăciun” și alte melodii care au făcut ca atmosfera să fie cu o încărcătură spirituală deosebită. Locația aleasă și cadru adecvat colindelor tradiționale, au contribuit din plin la reușita manifestării creștine închinate marii sărbătoi a Nașterii Pruncului Iisus.

Un program aparte și o prestație deosebită l-a avut Corul din Lapusnicul Mare „CÂNTECUL ALMAJULUI”. Corul a fost înființat în anul 1906 de un oarecare Achim din Chizatau despre care nu se cunosc prea multe date. Inițial, corul a avut 35 de membrii și de-a lungul timpului a tot crescut, adtfel că, în 1932 acesta a ajuns la aproape 60 de persoane. Pe atunci era condus de învățătorul Aurel Zaberca.

O contribuție definitorie pentru corul din Lăpușnicul Mare, a avut-o Gheorghe Țunea care s-a ocupat de formarea corului mixt – acesta ajungând în 1968 la 80 de persoane. Astăzi, corul este condus de dirijorul Frent Puiu și participă la toate slujbele bisericești, serbări populare și activitățile culturale din sat sau din satele vecine.

Mulți dintre cei prezenți spun că a fost o manifestare extraordinară, cu o organizare perfectă și că de fapt, acesta ar putea fi considerat debutul unui nou festival coral în Valea Almăjului.

A consemnat Adi Neagu

Comentarii

comentarii