VIDEO Marcel Vela vrea Unitate militară MAI și echipaj SMURD aero la Caransebeș

Raid aviatic (68)Caransebeșul este în vizorul mai-marilor de la București în vederea unei noi amenajări strategice. Datorită pistei, clădirilor și hangarelor din dotarea fostului aeroport, și municipiul de pe Timiș și Sebeș a intrat în vizorul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Acest fapt a fost confirmat și de către secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Cătălin Chiper şi şeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, generalul de brigadă Dorel Grădinaru. Cei doi oficiali a fost prezenți la mijlocul săptămânii trecute la Caransebeș unde au făcut o inspecție la aeroportul orașului.
În viziunea celor doi, Caransebeş este un punct important pentru că şi strategia MAI de dezvoltare zonală cuprinde această locație. Autoritatea locală în frunte cu primarul Marcel Vela vor pune la dispoziţia MAI spaţiile, hangarele şi clădirile administrative.

Pe lângă baza de elicopter MAI, la Caransebeș, SMURD-ul va aduce și un avion pentru transporturile rapide ale bolnavilor sau răniților.
În perioada următoare se vor mai face unele studii privind siguranța zborurilor. În rest, pista este funcțională, mai sunt necesare mici reparații pe ici-pe colo, la clădiri – la fel, dar cheltuielile sunt mici în comparație cu ce ar însemna construirea de la zero a unei asemenea baze.
La Caransebeș a mai existat o bază de elicoptere cu aroape 60 de aparate care acopereau toată parte de sud/vesta României în caz de nevoie. Unitatea a fost desființată în anul 2001 odată cu reorganizarea armatei.
Din punct de vedere juridic, lucrurile sunt un pic amestecate fiindcă pista propriu-zisă este a Consiliului Județean, dar a fost concesionată pentru 30 de ani proprietarului clădirilor și a platformei betonate: omul de afaceri Axente Obrejan care a cumpărat în anul 2009 75% din acțiunile aeroportului deținute de Iosif Armaș care a cumpărat la rândul său în anul 2007, aeroportul, repetăm, fără piste.
Contractul de concesiune prevedea realizare unor lucrări de modernizare și întreținere la clădiri și hangare, numai că, nu se prea vede nimic acesta putând fi și un motiv prin care Consiliul Județean ar putea rezilia contractul cu Obrejan, asta dacă s-ar și vrea acest lucru, bine-nţeles.

Comentarii

comentarii