VIDEO Poveste din ,,Lumea nostră” cu ,,Semn de carte” și cu lansare de revistă

lumea nostraŞcoala 7 din din Reşiţa a lansat ultimul număr al revistei „Lumea nostră”. Într-un cadru cald, alături de prieteni Elevi şi cadre didactice de la instituţia de învăţământ, alături de invitaţi speciali au dorit să lanseze ultimul număr al publicaţiei la Librăria „Semn de carte”.
Revista şcolară „Lumea noastră” s-a lansat în urmă cu 7 ani, din dorinţa cadrelor didactice de a-i implica pe elevi în diverse activităţi extracuriculare cu rol educativ. Cei mici au prins gustul jurnalismului şi s-au implicat în redactarea publicaţiei. Numărul 24 al revistei „Lumea noastră” cuprinde articole care mai de care mai deosebite, despre concursurile, taberele, activităţile la care au participat elevii în ultima perioadă, dar şi câteva rubrici în limbile: engleză, franceză şi germană. Totodată, prin diverse articole se încercă promovarea tinerelor talente.
Membrii Clubului Montan din Caransebeş, în frunte cu alpinistul Coco Galescu, au fost invitaţii speciali la această lansare a ultimului număr al revistei „Lumea nostră”.
Revista „Lumea noastră” este una apreciată şi la nivel naţional fiind premiată cu locul 3 la concursul de creativitate didactică ce s-a desfăşurat la Cluj, la sfârşitul anului trecut.
Revista Şcolii 7 din Reşiţa, „Lumea noastră”, apare trimistrial.

Comentarii

comentarii