VIDEO Promisiuni de la județ și speranțe pentru locuitorii din Fizeș

Un număr mare de locuitori din Fizeș au venit în audiență la Consiliul Județean pentru a discuta problema care i-a deteminat să se revolte împotriva primarului Aurel Luca, drumul de acces în localitate. Oamenii au fost primiți de către vicepreședintele Consiliuliu Județean, Ionesie Ghiorghioni. Drumul de la Berzovia la Fizeș intră sub jurisdicția administrației județene și instituția trebuie să intervină în rezolvarea acestei situații. ”Când am auzit de reacția locuitorilor din Fizeș cu privire la acest drum, eu m-am declarat nemulțumit, pentru că sunt cel care, personal, în luna noiembrie m-am ocupat de reabilitarea acestui tronson de drum și care, atunci, cred că era destul de practicabil, în condiții destul de bune”, a precizat Ghiorghioni. Vicepreședintele de la județ a mai spus că până la limita cu localitatea Fizeș este responsabilitatea Consiliului Județean, iar drumul care străbate localitatea intră în administrarea Primăriei. Cum primarul nu s-a implicat deloc în reabilitarea drumului, administrația județeană ca și proprietar este acum nevoită să se implice în rezolvarea acestei situații disperate pentru locuitorii din sat.

[youtube id=”WyjLq7fqjfM”]

În urma discuției dintre reprezentantul județului și oamenii care au venit pentru un răspuns concret, sătui de promisiuni, aceștia s-au ales tot cu promisiuni: ”tot cu promisiunea trebuie să plece pentru că altceva la îndemână nu am”, a precizat vicepreședintele CJ. Totuși Ghiorghioni le-a dat o speranță oamenilor prin existența proiectului regional POR care implică 3 județe (Caraș, Timiș și Arad), iar drumul de la Comorîște până la limita de județ este prins în acest proiect și este prioritar, strategic pentru județul Caraș-Severin la ceastă oră și asta ar aduce o rază de speranță pentru Fizeș.

Drumul care îi preocupă pe oameni a fost prins și în finanțarea 2007-2013, doar că cei de la județ au îndreptat resurse financiare consistente către drumul care duce spre Muntele Semenic, iar banii nu au mai ajuns și pentru acest drum care include comuna Berzovia.
”În strategia de dezvoltare a județului acest drum este cuprins din 2007-2008 în vederea de a reuși să-l facem un drum european. Le-am spus că la ora asta nu putem intra cu asfalt pe acest drum că e nefiresc dacă el face parte dintr-un program”, a mai precizat vicepreședintele Consiliului Județean.

Acesta le-a mai spus oamenilor că administrația județeană va reuși să facă achiziții din banii alocați de către Ministerul Dezvoltării pentru refacerea drumurilor după perioada de iarnă, iar drumul care duce spre Fizeș este astfel cuprins în programul de reabilitare din bani europeni.
Oamenii sunt însă sceptici la aceste promisiuni și le este teamă ca pe viitor să nu rămână izolați de tot. Primarul le-a tot făcut promisiuni și are o atitudine sfidătoare față de cei care au luat inițiativă vis-a-vis de rezolvarea acestei probleme.

După ce se va face o evaluare a drumului, marțea viitoare oamenii se vor întâlni cu cei din conducerea județeană pentru a primi o justificare a banilor care s-au cheltuit pe tronsonul care include accesul spre satul lor.

Vezi si:

Răscoală împotriva primarului la Fizeș
https://www.infocs.ro/video-rascoala-impotriva-primarului-la-fizes-edilul-luca-amenintat-cu-dna-ul-si-tinut-in-sah-de-sateni/

Fizeș, satul ca in evul mediu
https://www.infocs.ro/fizes-satul-in-care-bolnavii-sunt-carati-cu-scara-la-masina-salvarii-si-pompierii-nu-pot-ajunge/

 

Comentarii

comentarii