VIDEO REMEMBER 9 Ani de la EXPLOZIA de la Mina Anina; 7 morți și 9 ani de uitare peste soarta oamenilor și a orașului

S-a întâmplat în 14 ianuarie 2006. Au trecut 9 ani și nimeni nu a spus un cuvânt. Au tăcut autoritățile, au tăcut cei din Anina, au tăcut până și ortacii. Undeva, într-o crâșmă cu fum și prețuri mici, probabil un fost ortac, a vărsat pe podea câteva picături de băutură spunând ,,Dumnezeu sa-i ierte”. Au trecut 9 ani și conform obiceiurilor din popor, nici pomeni nu se mai fac. Eventual, se mai dă un corn și un măr sau vreo un leu, unui cerșetor ce stă la ușa bisricii într-o zi de duminică, și atât.

[youtube id=”eCHD0Rr2Px0″]

Sâmbătă, 14 ianuarie 2006. Zorii zilei. A fost explozie la mina Anina. Atunci, au murit 7 oameni iar peste câteva luni, mina a fost închisă. Explozia a suflat în flacăra vieții pentru 7 oameni și a pecetluit soarta și viitorul a altor mii de oameni și al unui oraș.
La 8 ani de la explozia de la mina Anina, explozie în care au murit 7 mineri şi alţii 3 şi-au văzut moarte cu ochii, oamenii trăiesc sub semnul întrebării şi al neputinţei.
Odată cu închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Aproape 1000 de mineri au rămas pe drumuri, fără un loc de muncă. Între timp, şi ce a mai funcţionat la Anina, a dat faliment şi s-a închis: fabrica de şuruburi şi fabrica de cherestea.

Unii dintre foştii minieri, au plecat cu tot cu familii în alte locuri în ţară. Au plecat după locuri de muncă. Au lăsat apartamentele pustii care acum sunt de nelocuit.
Adela Scnaider a rămas cu 7 copii. Cel mai mic copil era în clasa întâi iar cel mai mare, în clasa a XI a. Femeia a aflat că este bolnavă de cancer de col uterin. Se chinuiește pe la medici și singură să îşi crească copiii. Adina Scnaider care spune că soţul ei- minerul Virgil Scnaider, alături de artificierul Dănuţ Puşcău, au fost găsiţi ca fiind singurii vinovaţi.  ,,Nu am dat mina în judecată. Nu avem bani pentru aşa ceva. Ceilalţi se judecă de atâția  ani şi nu au rezolvat nimic. Copiii primesc o bursă de 300 şi ceva de lei la care se adaugă 100 de lei – pensia după tatăl lor. Eu muncesc aşa bolnavă şi câştig 1000 de lei pe lună. Nu mă plâng de bani, dar nici o sumă nu poate înlocui viaţa unui om, viaţa tatălui lor”.

Un alt caz, o altă dramă. Durerea este imensă pentru părintele care a ajuns să-şi îngroape fiul de nici 30 de ani. Fiindcă nu au fost găsiţi vinovaţii, omul şi-a pierdut încrederea şi respectul pentru autorităţi. Mihai Bălan, este tatăl lui Daniel. Daniel avea 29 de ani când a murit în mină. Omul priveşte cu ochi goi poarta cu lacăt a minei. ,, peste 2000 de zile au trecut de când fiul meu nu s-a mai întors de la muncă, din mină. Ce simt acum? Simt dispreţ pentru justiţia română, dispreţ pentru fostul premier Tăriceanu şi pentru preşedintele Băsescu. A fost în 14 ianuarie 2006 aici, a venit, a văzut şi a plecat. În rest, nici un semn pentru familiile care au rămas, nici un semn pentru ceea ce a fost oraşul Anina. Anina este un oraş mort acum. Nu oferă nici o alternativă”.

Mihaela Strachină, este soţia lui Marcel. Acesta a avut norocul să fie unul dintre cei 3 supraviţuitori ai exploziei. Ea a acuzat conducerea minei Anina că obişnuia să trimită oamenii la moarte sigură. Nimeni din conducerea minei nu a fost tras la răspundere pentru că oamenii au coborât în subteran cu toate că se ştia că emanaţiile de metan sunt foarte mari în ultima vreme.  „Deşi se cunoştea faptul că, in subteran, concentraţia de gaz metan este mult peste limita de siguranţă, minerii erau obligaţi să lucreze în continuare, altfel nu-şi luau banii”.

Marcel venea acasă şi spunea că îl doare capul de aproape o lună, îl doare capul de câte ori intră în subteran. Spunea că acolo se întâmplă ceva iar şefii în trimit să muncească aşa.
Mihaela Strachină care spune că,,oameni buni, nu vă lăsaţi, nu tăceţi, spuneţi adevărul. NU vă lăsaţi duşi cu vorba. NU vedeţi că minerilor le este frică să vorbească? Aşa au făcut şi la Anina. I-au dus cu vorba până ce s-a muşamalizat tot, până ce au închis mina. Am deschis un proces care de aproape 7 ani bate pasul pe loc. Este greu, este foarte greu, am ajuns să nu mai folosesc maşina de spălat fiindcă consumă curent. Ce am câştigat, unde am ajuns? Ne întoarcem cu 50 de ani în urmă? Asta-i dreptatea în România? „  Acum, Mihaelei și familiei ei îi merge mai bine. Marcel este tot șomer, dar ea muncește în străinătate, la ,,babe și la moși”. Așa își susține familia.

DE la închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Aproape că nu mai există locuri de muncă.
Şi în acest timp, Anina moare încet şi pe mâna ei. Adică, a autorităţilor care nu au reuşit să facă nimic. După închidere minei, a urmat închiderea fabricii de şuruburi, apoi, a fabricii de cherestea. Acum în vizorul hoţilor de fier a intrat calea ferată Oraviţa- Anina, cale ferată unicat, sau Semmeringul românesc, cum i se mai spune. va fi distrusă și aceasta dacă CFR/ul oprește circulația pe ea- așa cum amenință de atâta timp.

Fostul viceprimar al Aninei, Nicolae Radu, spune că ,,oraşul este mort. Odată cu mina, a murit şi oraşul. La Anina s-a închis tot. Mina a fost efectiv devalizată. Tot ce a fost parte metalică a fost tăiat şi dus la fier vechi.

A rămas un monumentul şi mormintele minerilor: Virgil Scheider, 43 de ani, Ionuţ Marc, 27 de ani, Daniel Bălan, 29 de ani, Daniel Vânău, 30 de ani, Danuţ Puşcău, 39 de ani – artificier, Gheorghe Marişescu, 45 de ani, şi Matei Izvenar, 52 de ani, au lăsat în urma lor soţii îndoliate, părinţi neconsolaţi şi 16 copii care vor creste fără tatăCE va mai urma? Ce va mai fi Anina peste încă un an? Va mai fi Anina? Deja a pierdut aproape 10.000 de locuitori, nu mai are spital, în tot orașul există o singură farmacie și în rest? Nimic, dar absolut nimic. Și nici șanse nu se văd la orizont.InfoCs a realizat un material video cu imagini de atunci și imagini de acum. În rest? Tăcerea nu are ecou fiindcă nu are cuvinte.

[youtube id=”-bNSOW8JtXE”]

 

Comentarii

comentarii

One thought on “VIDEO REMEMBER 9 Ani de la EXPLOZIA de la Mina Anina; 7 morți și 9 ani de uitare peste soarta oamenilor și a orașului

Comments are closed.