VIDEO Se mișcă lucrurile și se trezesc țăranii bănățeni; de la Rusca Teregova începe războiul munților

Adunare Rusca (8)Peste 130 de persoane, reprezentanții a tot atâtor familii din satul Rusca , fostă comună cândva cu mii de hectare de pășune în zestre, s-au strâns duminică la Căminul cultural al satului pentru a discuta o problemă deosebit de gravă: abuzurile făcute de primăria de care aparțin privind terenurile de pășune ale satului. Mai exact, la această dată, la Rusca – Teregova aproape că nu mai există pășune ce poate fi concesionată de localnici pentru pășunatul animalelor. Cel mai grav este faptul că oamenii au aflat că terenurile- munți și dealuri întregi, au fost concesionate unor oameni de afaceri de prin alte județe care nici măcar nu au fost văzuți cu turmele pe acolo. ,,Toată afacerea constă în încasarea subvenției de la APIA, bani europeni ce se acordă proprietarilor de animale pentru terenurile concesionate. ȘI ruscanii au vite, sunt oameni tineri care doresc să crească oi și pentru asta ne vrem munții înapoi” spune Ion Stepanescu din Rusca. ,,Noi am discutat, am spus fiecare ce am știut, am pus totul pe hârtie, am semnat tabele fiindcă știm ce vrem și pe cale legală, încercăm să recuperăm munții noștrii. Vom sesiza toate autoritățile statului, de la cele locale și județene și până la cele de la București și dacă nu ni se va face dreptate, vom ajunge la Buxelles și vom prezenta în fața autorităților europene ce se întâmplă la Rusca și în România” a mai spus Stepanescu.

Puțină istorie

Puțini dintre locuitorii satelor satelor bănățene din Banatul Montan știu că locurile în care moșii și strămoșii lor mergeau cu turmele în transhumanță, munții din jurul satelor sau de prin cine mai știe ce loc, nu le mai aparțin de fapt. Și acest lucru s-a întâmplat de când țăranii crescători de animale din tată în fiu, s-au domnit și au renunțat la creșterea acestora. Oamenii mai au câte 2 vaci, porci și ceva găini și cam atât. La oi, au cam renunțat fiindcă cu banii trimiși de copii de prin Italia sau Spania, se poate cumpăra brânya de care au nevoie în casă. Și în final, cine să mai crească oile sau să pască vacile la munte? Cei bătrâni nu mai pot iar tinerii le au pe ale lor sau au plecat la muncă în străinătate. Cel puțin un membru al familiei este ,,pe dincolo”. Și unde mai pui că cei mai tineri nici nu mai vor să audă de vaci și oi în vârf de munte. Acolo nu au semnal la telefon sau internet. Astea sunt vremurile și asta este vremea.
Viața merge înainte și ajungând în zilele noastre, tinerii în primul rând, au realizat că nu prea mai au ce face la oraș, că pe ,,dincolo” nu mai este ca înainte și că tot mai bine este acasă. Unde mai pui că de când cu fondurile astea de la APIA , chiar este o afacere să te ocupi de casă, pământ și animale.
O afacere bănoasă este oieritul. Îți iei oi, concesionezi de la Primărie teren extravilan, te înscri la APIA si mai iei și subvenție de vreo două ori: odată pentru animale și încă odată, pentru terenurile concesionate. Așa se face că la această dată, de când cu banii europeni pentru subvenție, nu mai găsești un metru pătrat neconcesionat. Numai că, din nefericire, munții bănățenilor au ajuns în stăpânirea a fel de fel de ,,fermieri” și ,,crescători” de animale de prin alte județe sau de pe la București, Brașov și cine mai știe unde. Și unde mai pui că în cele mai multe cazuri, terenurile- de fapt munți și dealuri cu totul, au cam fost date în concesiune după bunul plac al primarilor, secretarilor și a consilierilor locali. Este de la sine înțeles că ,,actele și dosarele de concesiune sunt beton” din punct de vedere juridic. Dar, gura satului este slobodă, așa că, oamenii au început să șușotească, cei care și-au luat animale- să comenteze și chiar să se revolte. Să nu uităm de revoltele sătenilor din Domașnea și Cănicea care acum trei ani, și-au adus oile și vacile să pască în fața primăriei, dacă tot nu mai au munți.
Acum doi ani, sătenii din Cornereva au protestat în fața primăriei iar acum, cei din Rusca – Teregova, și-au spus păsul. Se pare că de departe, aceștia sunt cei mai organizați și în acest scop, au luat legătura cu avocați care să le apere interesele.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “VIDEO Se mișcă lucrurile și se trezesc țăranii bănățeni; de la Rusca Teregova începe războiul munților

  1. Comuna rusca, mii de hectare :)))))))) si cu Bandeal in frunte care cica are 700 de oi unde le tine in salon ?:))) Da pai sunt 2 crescatori traditionali in rusca Frent si Bandeal daca i intrebi nici nu stiu cate tate are oia ;). Trecand peste exista o problema dar pasunile se vor da si acum tot pe naspa la fel cum au oile trecute pe ei cei doi mentionati mai sus sunt curios daca vin cei doi cu oile sa pasuneze la Dragutu

Comments are closed.