VIDEO Tunete și fulgere la jumătatea lui februarie – bătrânii spun că este de jale, va fi foamete

fulger-2Un fenomen extrem de rar s-a petrecut în această seară, de fapt, este în plină desfășurare.,
Luni 17 februarie, seara în jurul orei 19, în județul nostru, dar cu preponderență la Reșița, a tunat și a fulgerat în timp ce plouă destul de slab.
Că plouă – plouă! Asta e, este perfect normal să plouă numai că nu este normal să tune în februarie.
Meteorologii au și o explicație: temperatura crescută, neobișnuită pentru această perioadă, obișnuită mai degrabă pentru luna aprilie. Cumulate la un loc, temperatura, umiditatea, curenții de aer și norii au dus la formarea condițiilor specifice și propice descărcărilor electrice.
Bătrânii spun că atunci când tună și fulgeră pentru prima dată în noul an, este bine să pui pe frunte un obiect de aur, inelul său verigheta.
Potrivit superstiţiilor consacrate din moși strămoși, se spune că fulgerele din februarie vestesc zăpadă în luna mai.
Iată ce spun bătrânii și tradițiile din popor despre iarna ce nu a mai ajuns de această dată la noi.
,,Dacă iarna a fost când călduroasă, când străbătută de viforniţe, căldura ei se va răzbuna peste vara, aducând perioade de frig în anotimpul îndeobşte însorit. Atuncea când nu este viscol peste iarnă, roadele vor fi puţine şi mici. Tunetul în vreme de iarnă este semn de foamete în anul ce urmează”.
În schimb, iată ce spun străbunii despre iarna grea, așa cum ar fi trebuit să fie: ,,De ne întâmpină o iarnă îmbelşugată cu zăpadă şi fără vânturi obraznice, ploaia va sosi la timpul ei în primăvară şi o să se facă porumb şi alte alte roade în câmp. Cu cât iarna este mai grea, cu atât vara va fi mai mănoasa. Atunci când iarna îşi aşează neaua peste pomi, vara îi va împodobi cu multe roade şi va face graul înalt şi bogat”.
Ca o curiozitate, mai trebuie spus că unul dintre fulgere a lovit blocul 26A de pe Strada Petru Maior. Din fericire, fără urmări grave, doar o streașină – paralosar fiind ușor avariată.

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “VIDEO Tunete și fulgere la jumătatea lui februarie – bătrânii spun că este de jale, va fi foamete

  1. M-am simtit lezat de faptul ca EDITORUL spune ca cei care se dau ANONIM se ascund.
    1) In primul rand aceasta optiune nu ne-am ales-o noi, ea exista si ne-a fost pusa de catre..Editor
    2)Intr-o Romanie in care procesele dureaza si 15 ani, securitatea ne este amenintata prin aceste comentarii care nu sunt dorite de catre Puterea Absoluta. Eu, anonimul Ppa denunt mizeria la care asist si este un tipat de ajutor.

  2. Nu trebuie sa fi mare savant sau astrolog ori sa asculti batrani care citesc in stele ca sa realizezi ca judetul Caras-Severin se indreapta spre o catastrofa. Anticipez ca vor fi blocuri nelocuite, fara ferestre, fara usi cu tigla cazuta cand mai multe companii vor parasi judetul. Abia atunci termenul de meritocratie va avea valoare.

Comments are closed.