Ziua Culturală a Românilor din Ungaria, la Gyula

În data de 03 octombrie 2015, sub genericul „Ziua Culturală a Românilor din Ungaria”, în organizarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi a Centrului de Documentare şi Informare al ATRU (CDI), la Centrul Cultural Românesc din Gyula, care funcţionează în incinta Liceului „Nicolae Bălescu”, s-a desfăşurat cea de a 22-a ediţie a acestei manifestări dedicate cântecului, jocului şi portului popular românesc.

La eveniment au participat PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi numeroase oficialităţi: Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Valerică Bojian, consilier diplomatic în cadrul Ambasadei României la Budapesta, Traian Crestă, purtătorul de cuvânt al comunităţii româneşti în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Iuhas, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Tircsi Richárd, Directorul Departamentului pentru Relaţiile cu Minorităţile, Bisericile şi Societatea Civilă, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte de la Budapesta, Ernő Görgényi, primarul Gyulei, Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Maria Kalcso, primarul Chitighazului (Kétegyháza), Pluhár László, primarul Aletei (Elek), Elvira Ardelean, primarul din Otlaca-Pusta; Mariana Negrau Vetro, directorul Centrului de Documentare şi Informare al ATRU, Alexandru Fina, vicepreşedintele ATRU, Eva Iova Simon, redactorul-şef al săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Kovács, al publicaţiei „Cronică”, Ioan Gheorghe Olteanu, director la Biblioteca Orăşenească din Făget- Timiş (promotor cultural, preşedintele Asociaţiei Cultural-Artistice „Fageteana”, realizator de programe tv, în domeniul muzicii populare) s.a. Au mai participat preşedinţi de autoguvernări româneşti din Ungaria, elevi, directori şi cadre didactice de la şcolile unde învaţă copiii românilor din Ungaria.

Manifestarea a început în sala mică a liceului, prin lansarea cărţii bilingve, în limba română şi maghiară, intitulată „Tradiţiile românilor din Chitighaz. Activitatea cântăreţei Maria Şimonca Ardelean”, aparţinând doamnei Maria Sarca Zombai. Este cea de-a treia carte a aceleiaşi autoare (primele două fiind „1793-2013 – Istoria de 220 de ani a Şcolii româneşti din Chitighaz” şi „Obiceiuri de nuntă «uspat», la românii din Chitighaz”), care reflectă în primul rând imaginea satului natal şi tradiţiile strămoşilor ei. Cartea a fost prezentată de Stela Nicula Machour, profesoară a Liceului „Nicolae Bălcescu”. La eveniment au participat numeroşi invitaţi, între care s-au numărat şi mulţi chitighazeni, autoarea împărţind autografe tuturor doritorilor.

Ziua Culturală a Românilor din Ungaria s-a desfăşurat pe scenă festivă a Liceului şi a fost deschisă de către Tiberiu Iuhas, Preşedintele ATRU, care le-a urat bun venit tuturor invitaţilor şi formaţiilor populare româneşti, din diferite localităţi în care trăiesc români din Ungaria.
Pe scenă au evoluat următoarele formaţii: Ansamblul de Păstrare şi Promovare a tradiţiilor populare româneşti, a Centrului de Documentare şi Informare al ATRU, din Gyula, coordonat de Mihai Cerhati; Ansamblul „Doina Bihorului” aflat sub conducerea lui Gheorghe Gros; formaţia de solişti instrumentişti din Bekes; formaţia Şcolii de Artă „Kolaris” din Chitighaz; Echipa de Păstrare a tradiţiilor româneşti din Aletea, condusă de Gheorghe Bagy, ansamblu care îl cuprinde şi pe Petru Sabău, ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani; diferiţi interpreţi de muzică populară, precum solistul Grigore Poiendan, din Micherechi, dar şi oaspeţi din România, Ansamblul „Cununa Vetelului”, din judeţul Hunedoara, veniţi la Gyula prin sprijinul domnului Ioan Gheorghe Olteanu.

La manifestare au asistat circa 200 de spectatori, din comunitatea românească din Ungaria, dar şi oaspeţi din România.

Comentarii

comentarii