Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Sărbătorita pe 18 octombrie, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane a fost marcată, la Reşiţa, printr-o întâlnire de lucru a echipei interinstituţionale. În cadrul reuniunii găzduite de Instituția Prefectului au fost prezentate situaţii privind traficul de persoane, în special în zona de vest, în judeţele Timiş, Arad şi cu accent pe judeţul Caraş-Severin, pornind de la datele statistice, dar și activităţile pe care Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoanele Centrul Regional Timișoara le derulează în prezent.

Mare accent s-a pus, în cadrul discuțiilor, pe metoda de racolare lover-boy, cele mai vulnerabile fiind fetele tinere care, din păcate, nu au avut susţinerea familiei, nu au avut parte de afectivitatea de care ar fi trebuit să aibă parte un copil, iar atunci îşi caută această afectivitate la oricine, chiar şi la primul băiat care vine şi îi oferă cel mai mic semn de dragoste, fiindu-le, astfel, foarte greu să ia o decizie corectă.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Timişoara derulează acţiunea ”Iubirea este artă, nu sclavie”, prin care se doreşte conştientizarea populaţiei cu privitre la acest fenomen, dar şi să atragă atenţia asupra faptului că dacă tinerii s-ar axa şi spre alte valori, cum sunt cele culturale, şi capacitatea lor de a lua decizii ar fi mult mai bună.

Comentarii

comentarii