Ziua Porților deschise la Universitatea reșițeană

În perioada 23- 31 martie Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița își deschide porțile sub genericul ”Și noi l-am cunoscut pe Eftimie Murgu”.

Universitatea a pregătit pentru aceste zile numeroase ateliere de creație și surprize prin care să se facă cunoscută celor care-i trec pragul în aceste zile. Acțiunea ”Zilele Porților Deschise” la Universitatea ”Eftimie Murgu„ este legată și de celebrarea celor 210 ani de la nașterea profesorului în drept și filozofie, Eftimie Murgu.

În prima zi instituția de învățământ a fost vizitată de către elevi ai Liceului ”Tata Oancea” din Bocșa, precum și elevi ai Liceului Tehnologic din același oraș.

În zilele care vor urma universitatea va fi gazda elevilor liceelor din Caransebeș, Anina, Oravița, Bozovici, Oțelu-Roșu, Băile-Herculane și Mehadia, conform unui program stabilit de către instituție.

”În felul acesta noi ne dorim să fim cunoscuți, elevii să trăiacă experiența și să descopere universitatea printr-o zi petrecută în mijlocul nostru și desigur, sub conceptul celor trei spa: sănătate prin antrenarea minții, sănătate prin sport și sănătate prin alimentație, unde le-am pregătit o surpiză frumoasă și la Campus Caffe, și sperăm să socializeze împreună”, a precizat profesorul universitar Gheorghe Popovici.

Scopul acestei acțiuni este acela de a le arăta elevilor din anii terminali ofertele unei instituții de învățământ superior și posibilitatea de a studia la nivel european.

Comentarii

comentarii