11 accidente la locul de muncă semnalate doar în luna august în Caraș-Severin

Luna august a fost una nefastă în privința accidentelor la locul de muncă în județul Caraș-Severin.
Astfel că, 11 evenimente au fost semnalate către ITM doar în această lună, din care unul soldat cu deces si 10 cu incapacitate temporară de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă a făcut controale pentru a preveni astfel de evenimente. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au avut loc 91 de controale, aplicându-se sancțiuni în valoare de 27.000 de lei.

Neregulile descoperite de către inspectori au fost legate de deficienţe ce se referă la: instruirea lucrătorilor, efectuarea controalelor medicale la angajare și periodic, autorizarea instalațiilor sub presiune, asigurarea măsurilor de prim ajutor, purtarea echipamentului individual de protecție.

ITM a dispus măsuri cu caracter obligatoriu și a precizat că nu se vor opri aici în privința controalelor, securitatea și sănătatea în muncă fiind domeniul vizat lună de lună în județ.

Citeste si

Ce se întâmplă cu banii?! Euro a rămas sub pragul de 5,34 lei

Creșterea cererii de valută a decuplat miercurea aceasta leul de evoluțiile din regiune. El s-a …