La Obreja – Bătaie generală potolită de polițiști

POLIȚIȘTII AU INTERVENIT PENTRU APLANAREA UNUI CONFLICT IZBUCNIT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE LA UN EVENIMENT DIN OBREJA

La data de 24 octombrie 2026, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la izbucnirea unui conflict între mai multe persoane, în comuna Obreja, în zona în care se desfășura evenimentul public „Festivalul Fermierilor”.

La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au intervenit pentru aplanarea conflictului și pentru prevenirea escaladării stării conflictuale.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 19:20, pe platoul denumit „Esplanadă”, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de băuturi alcoolice, între mai multe persoane participante la eveniment, ar fi izbucnit un conflict verbal, care ulterior ar fi degenerat în acte de violență fizică.

Persoanele implicate s-ar fi agresat reciproc, prin aplicarea de lovituri cu pumnii și cu obiecte contondente, conflictul extinzându-se și asupra altor persoane care au intervenit, în conflict fiind implicate persoane cu vârste cuprinse între 27 și 59 de ani.

În urma incidentului, persoanele vătămate s-au prezentat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, fără a rămâne internate.

Polițiștii le-au adus la cunoștință persoanelor vătămate drepturile privind posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă niciuna dintre acestea nu a solicitat emiterea unui astfel de ordin, fiindu-le înmânate formularele necesare pentru adresarea unei cereri către instanță în vederea emiterii unui ordin de protecție.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și a dispunerii măsurilor legale care se impun.

Citeste si

Tâlhar la drumul mare prins de polițiști reșițeni după ce a atacat un copil

La data de 21 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au reținut, pentru …