Nici bătrânii din azil nu au fost uitați

01 oct (5)Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, vor organiza împreună luni, 9 decembrie, ora 16,00, o acţiune de caritate acum în prag de sărbători.
Așa cum au mai făcut-o și altă dată și nu numai în această perioadă, membri Forumului și Asociației, vor face o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa -Azilul de Bătrâni- aşa cum îl cunoaştem cu toţii. Colegii noştri vor duce în dar bătrânilor pacheţele cu dulciuri, prăjituri şi citrice, toate – pentru a face simţită această perioadă plină de har. Apoi, formaţii ale etniei germane din municipiul nostru, vor prezenta şi un scurt program artistic- asta pentru a descreţi frunţile celor aflaţi aici şi a le bucura sufletele. Vor fi prezente formaţia muzicală „Banater Bergland” şi formaţia de dansuri populare germane „Enzian”, ambele din Reşiţa.

Erwin Josef Ţigla

Citeste si

Liniuțele îi vor costa foarte scump pe doi tineri

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege Polițiștii din cadrul Poliției …