Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 90 de ani într-un mod inedit şi la Reşiţa. Pentru ai marca vârsta venerabilă, la Biblioteca germană Alexander Tietz au fost organizate două expoziţii una de filatelie şi alta cu cărţi semnate de însuşi Papa. Asociația Germană de …
Citeste mai multeditor
VIDEO Spitalul Judetean cu ariarate de 1,2 milioane de lei
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a prezentat, într-un raport făcut public în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, lista primilor 10 contribuabili cu cele mai mari arierate certe la bugetul general consolidat. Pe primul loc se afla Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşita cu arierate certe, la data de 31 martie, de …
Citeste mai multVIDEO Accident in intersecția de la Rogge
Un accident a avut loc în apropierea Centrului Civic din Reşiţa. Un autoturism care venea din zona spitalului nu ar fi acordat prioritate şi a fost izbit puternic de o mașină care circula în regim de taxi care se deplasa regulamentar din direcția Centru Civic spre Muncitoresc. Impactul a fost …
Citeste mai multVIDEO Dezastrul anuntat – nu a fost alarmat Oficialitățile spun una, alta s-a auzit
La nivelul judeţului Caraş-Severin a avut loc vineri un exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În judeţ există 200 de astfel de sistem din care 80% sunt funcţionale, conform reprezentanţilor ISU Semenic. Exerciţiul de vineri a avut ca scop verificarea atât a fluxurile de transmitere …
Citeste mai multVIDEO Un sfert de veac de Consiliu Judetean postrevolutionar
Luna aceasta s-au împlinit 25 de ani de la înființarea Consiliul Județean Caraș-Severin. Evenimentul a fost marcat în sala de ședințe a Consiliului Județean unde au fost laolaltă foști, dar și actualul președinte ai forului județean, vicepreședinți, consilieri județeni, secretari ai județului, angajați și colaboratori. În debutul manifestării a fost …
Citeste mai multVIDEO Maşina salvării implicata într-un accident de circulaţie pe DN57A 4 victime
Maşina salvării implicata într-un accident de circulaţie pe DN57A în zona cascadei Cârșa din Valea Almăjului. In urma accidentului, au rezultat patru victime ce au fost transportate la spital. Mașina salvării transportă un bătrân cu hemoragie digestivă la Spitalul de Urgență din Reșița. Bătrânul se afla pe targă și în …
Citeste mai multVIDEO Flavius Nedelcea a fost ales în funcția de vicepreședinte al CJ
Consiliul Judeţean Caraş-Severin are echipă completă de conducere, după alegerea, prin vot secret, a consilierului judeţean social-democrat Flavius Nedelcea în funcția de vicepreședinte care era neocupată după alegerile din iunie 2016. După zece luni de la alegerile locale, consilierii județeni şi-au ales cel de-al doile vicepreşedinte, cu 18 voturi pentru …
Citeste mai multCum se poate evita imbolnavirea inimii la femei
DESPRE Inima In ultimul timp bolile cardiovasculare au facut mai multe victime in randul femeilor decat in randul barbatilor. Medicii au ajuns la concluzia ca cel mai mare vinovat de aceasta situatie ar fi alimentatia prea bogata in zahar si grasimi saturate provenite din produsele procesate de carne, alimente care …
Citeste mai multAseara a inceput ,,Ruga de la oraș” La Caransebes urmeaza 4 zile de petrecere
Aseară s-a dat startul „Rugii de la oraș”. Patru zile vor petrece caransebeșenii și invitații lor în această săptămână la tradiționala manifestare, prilej pentru întâlnirea cu toate genurile muzicale, cu interpreți, formații de dansuri și trupe reprezentative de muzică ușoară. Ruga a început joi, 20 aprilie, la ora 18, în …
Citeste mai multConsiliul Judetean in echipa completa – A fost ales al doilea vicepreseninte
După 10 luni avem și al doilea vicepreședinte la Consiliul Județean Caraș Severin. Cu 18 voturi pentru Flavius Nedelcea- PSD, a fost ales astăzi vicepreședintele Consilului Județean. Flavius Nedelcea este membru PSD din anul 2002 și este la al doilea mandat de consilier județean, după ce a mai deținut și …
Citeste mai mult
Info CS