La începutul minivacanței de 1 Mai, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Grădiște, din Câlnic, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani. Fiind testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, aparatul DrugTest a indicat în cazul acestuia, rezultat pozitiv pentru …
Citeste mai multeditor
Accident carambol la Cavaran pe DN6 cu un mort, patru răniți și 5 autovehicule distruse
Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin au fost sesizați despre faptul că ieri, pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un …
Citeste mai multBiblioteca Județeană Reșița a acordat premiul pentru cel mai împătimit cititor VIDEO
Biblioteca Județean Paul Iorgovici Caraș-Severin a premiat pe cel mai activ cititor al anului 2022. Trofeul Micului Cititor a ajuns anul acesta la Rebeca Butiuc care la doar 10 ani este o mare devoratoare de povesti și aventuri. Sub deviza „Lectura pentru toţi” în această săptămână Biblioteca Județean Paul Iorgovici …
Citeste mai multMicii sau mititeii făcuți în casă versus micii de la magazin VIDEO
Rețeta mea de mici de casă este foarte simplă și cuprinde câteva ingrediente. Pe toate le-am luat de la Mona Lisa – loc din care puteți cumpăra micii gata făcuți și ați scăpat de toată tevatura. De fapt, această rețetă este o încercare de a mea – mai degrabă – …
Citeste mai mult42 participanţi la cursurile organizate de AJOFM în primele trei luni
În primele trei luni ale anului 2023, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate în cadrul Agenţiei, 71 de șomeri. În perioada de referinţă au fost organizate 5 programe de formare profesională gratuite, dintre care 4 programe de calificare/recalificare și 1 …
Citeste mai multCe se întâmplă cu banii?! – Indicii ROBOR și-au accelerat scăderea
Săptămâna trecută, dobânzile interbancare și-au accelerat scădere, cele la 12 luni apropiindu-se de pragul de 7% care este egal cu dobânda de politică monetară a BNR. Evoluția poate fi pusă pe seama pe schimbării politicii monetare a băncii centrale care a renunțat de mai multe luni să sterilizeze excesul de …
Citeste mai mult135 DE LOCURI DE MUNCA VACANTE DE ZIUA MUNCII
Agentie localaMeserieNr loc de muncaBĂILE HERCULANECAMERISTA1TOTAL BĂILE HERCULANE1BOCȘAFACTURIST5TOTAL BOCȘA5CARANSEBESCONTROLOR CALITATE1ECONOMIST1INGINER PRODUCTIE1LACATUS MONTATOR MASINI ELECTRICE ROTATIVE SI APARATAJ ELECTRIC10LUCRATOR BUCATARIE3MAGAZINER1OPERATOR LA ROBOTI INDUSTRIALI2PATISER1PROGRAMATOR PRODUCTIE1TOTAL CARANSEBES21ORAVITACONFECTIONER2TOTAL ORAVITA2OTELU ROSUMANAGER PROIECT1INGINER CONSTRUCTOR1LUCRATOR COMERCIAL1TOTAL OTELU ROSU3RESITAAGENT DE SECURITATE19 AJUTOR BUCATAR10 ASISTENT MANAGER1 CONFECTIONER ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE10 CONFECTIONER DUPA COMANDA1 CONTABIL1 CONTROLOR CALITATE10 COSMETICIANA1 FAIANTAR2 FIERAR BETONIST2 INGINER CALITATE1 INSPECTOR DE SPECIALITATE1 MAISTRU1 MANIPULANT MARFURI5 MUNCITOR CALIFICAT – ELECTRICIAN1 MUNCITOR …
Citeste mai mult1 Mai ozonat la înălțime, cu mititei și grătar pe bloc VIDEO
Dacă unii reşiţeni au plecat la munte sau au preferat umbra răcoroasă a pădurii, alţii mai comozi, dar mai ingenioşi, şi-au adus natura acasă. După care, oamenii s-au aprovizionat de la magazinele MonaLisa cu pulpe, mici, cârnăciori, ceafă, cotlet, costiță sau aripi de pui. Pentru fiecare s-a găsit câte ceva, …
Citeste mai multTradiţionalul grătar de 1 Mai – Mix grill ca la Mona Lisa VIDEO
Probabil este cea mai simplă reţetă care poate exista. Practic am mers la minimarketul Mona Lisa de unde am luat tot ce am vrut şi ce am văzut prin vitrine şi se putea pune la grătar. ca să fim corecţi – aproape tot fiindcă mai sunt multe produse ce pot …
Citeste mai mult2,53% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna martie 2023
La sfârşitul lunii martie 2023, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,53%, iar numărul total de şomeri la finele lunii martie a fost de 2.297 persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 737 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.560 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 53 …
Citeste mai mult
Info CS