Beat si fara permis a furat si condus un autoturism

CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU CĂ AR FI SUSTRAS UN AUTOTURISM PE CARE L-A CONDUS FĂRĂ PERMIS ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, bănuit că ar fi sustras un autoturism pe care l-a condus fără permis și sub influența alcoolului, este cercetat penal de polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Bocșa. Autoturismul sustras a fost recuperat și restituit proprietarului.

Astăzi, în jurul orei 01.20, un bărbat din Berzovia a reclamat faptul că o persoană cunoscută i-a sustras autoturismul din centrul localității Doclin.

În urma sesizării, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Bocșa au efectuat cercetări, reușind identificarea și oprirea autoturismului pe raza localității Tirol. Autoturismul era condus de un bărbat în vâstă de 32 de ani, din Berzovia, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean din Reșița unde i s-au recoltat probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui s-a întocmit dosar penal.

Autoturismul sustras a fost recuperat și restituit proprietarului.

Comentarii

comentarii