O parte dintre salariaţii Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa au protestat în curtea unităţii de învăţământ. Ei sunt nemulţumiţi de întârzierea salariilor, dar şi de neplata drepturilor câştigate în instanţă prin decizii definitive şi irevocabile. „Este un protest spontan. Nici luna trecută şi nici luna aceasta nu am primit banii …
Citeste mai multDiverse
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene – moment important al îndeplinirii destinului european VIDEO
Studenți ai Universității „Eftimie Murgu” din Reșița din cadrul programelor de studiu „Administrație publică (AP)” și „Drept european și internațional (DEI)”, sub coordonarea cadrelor didactice cu specializarea în domeniul juridic, organizează joi, 28 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în sala C 0.1, un seminar deschis pentru a marca Președinția …
Citeste mai multPNL arata cu degetul spre PSD+ALDE pentru lipsa bugetului
Guvernul PSD+ALDE a întârziat nejustificat adoptarea Bugetului de stat pe 2019. Obligaţia legală a Guvernului era să trimită Proiectul Legii Bugetului în Parlament până în noiembrie .. De mulţi ani de zile s-au respectat termenele, cu excepţia anilor când „s-au schimbat” Guvernele, majorităţile parlamentare. Dar în 2019 este acelaşi Guvern …
Citeste mai multExercitii de amploare ale pompierilor caraseni la Resita si Caransebes
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin a desfășurat un exercițiu complex de cooperare pentru gestionarea unei situații de urgență cu risc radiologic, dar şi pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea unor incendii la Spitalul Staționar 1 din Reșița, iar în Caransebeș, în cartierul Balta …
Citeste mai multUEMR – nouă colaborare cu Universitatea din Szeged, Ungaria
O delegație a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, alcătuită din prorectorul instituției, cadre didactice care își derulează activitatea de cercetare sub tutela Consiliului studiilor universitare de doctorat (CSUD) și reprezentanți din partea Facultății de Științe Economice au avut marți, 5 februarie 2019, o serie de întâlniri la nivelul decanilor celor …
Citeste mai multUn nor de praf saharian va ajunge în România
Norul de praf saharian vine cu temperaturi de primăvară. Potrivit estimărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), sâmbătă și duminică valorile termice vor ajunge la 17 grade Celsius. La acest sfârșit de săptămână este o situație atipică pentru continentul european, pentru că pe jumătatea de vest a sa, are …
Citeste mai multATENTIE! Ai banconote de 500 de euro? Scapa urgent de ele
Un număr de 17 din cele 19 bănci centrale din zona euro au încetat să mai emită, începând de duminică, bancnote de 500 de euro de teamă că acestea ar putea fi folosite de evazionişti, criminali şi chiar terorişti, informează AFP. Dispariţia bancnotei este motivată de două obiective: lupta împotriva …
Citeste mai multIUBIRE, SOLIDARITATE, TEAMA…SUFLETE!
O lectie de iubire si solidaritate ne este data in aceste zile de doua suflete chinuite ale unor caini care-si duc “viata”, dupa ce au fost prinsi de hingheri, in Adapostul public Botosani. O imagine cat 1.000 de cuvinte face zilele acestea ocolul mediului online, dupa ce a fost …
Citeste mai multUn nou program de studii în oferta educațională a UEMR Pentru 2019-2020
Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a solicitat pe parcursul anului 2018 Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, ARACIS, acreditarea unui nou program de studii la ciclul masteral, în domeniul Științe ale educației. Noul program, Management educațional, a obținut în decembrie 2018 …
Citeste mai multCarte-album – un inventar al monumentelor dedicate lui Mihai Eminescu VIDEO
Prima carte-album care face un inventar al monumentelor dedicate lui Mihai Eminescu a fost lansată la Reșița și este semnată de Gheorghe Jurma și Erwin Josef Tigla. Biblioteca germană Alexander Tietz a găzduit lansarea cărții album „Monumentele Mihai Eminescu”. Volumul cuprinde fotografii ale busturilor, statuilor, plăcilor memoriale sau efigiilor din …
Citeste mai mult
Info CS