Ce se intampla cu banii? Euro revine la 4,65 lei

În ciuda faptului că la nivel regional s-a observat o tendință de apreciere a monedelor, leul a scăzut în fața euro, ca o consecință a crizei politice declanșate de ultima decizie a CCR și de adâncirea deficitelor de cont și comercial.

Cursul euro a crescut de la 4,6399 la 4,6485 lei, mai sus cu 2,6 bani comparativ cu data de 22 mai, când a fost atins minimul ultimelor cinci luni de 4,6225 lei. Tranzacțiile s-au realizat între 4,648 și 4,653 lei, cotațiile de la ora 14:00 plasându-se în jurul valorii de 4,65 lei.

Media dolarului american a coborât de la 3,9958 la 3,9743 lei, în condițiile în care piețele anticipau rezolvarea crizei politice din Italia și a creșterii inflației din zona euro. Cotațiile din piață fluctuau între 3,968 și 3,991 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,151 – 1,157 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0412 la 4,0343 lei.

Dobânzile interbancare s-au menținut pe creștere iar indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a urcat la 2,83%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2014. La rândul său, indicele la șase luni a crescut 2,94% iar cei la nouă și 12 luni se situau la 3,00%, respectiv la 3,05%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,311 – 4,318 zloți iar cea maghiară la 318,7 – 319,8 forinți.

Anunțul făcut de Eurostat conform căruia se așteaptă creșterea în luna mai a inflaţiei în zona euro la 1,9%, de la 1,2% în aprilie, a susținut inversarea tendinței de scădere a perechii euro/dolar, această urcând pe piețele internaționale până la 1,1724 dolari.

La aprecierea euro a contribuit și scăderea ratei șomajului din Germania la un minim istoric de 5,2% dar și creșterea inflației anualizate la 2,2%.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urca de la 7.482,31 dolari, miercuri seară, la 7.539,68 dolari, ieri la prânz.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Comments

comments

Powered by Facebook Comments