Cornereva – Raiul producătorilor care au atestate produse montane şi tradiţionale VIDEO
În 2018, comuna Cornereva din județul Caraș Severin și-a aniversat 500 de ani de atestare documentară. 500 de ani de istorie românească și, mai mult decât atât, 500 de ani în care, prin fiecare cătun al său, comuna Cornereva, cea mai mare comună din România ca număr de sate și cătune, 40, dar și ca suprafață, depășind suprafața Capitalei României, păstrează cu dragoste și devotament obiceiurile şi tradiţiile româneşti.
Târgul produselor tradiționale de munte are loc la Cornereva de mai mulți ani. Deja, anul acesta s-a desfășurat cea de a V a ediție și așa cum știu toti producătorii, târgul a fost inițiat și organizat pentru prima dată de Silviu Hurduzeu, președinte al CJ la acea dată. Silviu Hurduzeu, el însuși gugulan din zona Caransebeșului și cu puternice rădăcini de agricultori și proprietari de terenuri în familie. În calitate de președinte al CJ, Silviu Hurduzeu a stat de vorbă cu primarul Novăcescu din Cornereva și cu mai mulți producători din zona munților Cornerevei. Și uite așa târgul a ajuns la cea de a cinci-a ediție. O ediție jubiliară cu mulți producători, cu cumpărători și mai ales, cu produse sănătoase, tradiționale.
Localnicii din cea mai întinsă UAT din Romania – mai mare ca si Bucureștiul si care are in componență celebrele sate la care se ajunge și cu scara – Ineleț, Prisăcină, Scărișoara, Zănogi sau Dobraia, și-au prezentat produsele fabricate în gospodăriile proprii. ,,Se știe că de multe ori, pe timpul iernilor grele, când se pune zăpada mare, locuitorii satelor din Munții Cernei și ai Domogledului, vor mai putea coborî în centrul comunal, la Cornereva, doar cu sania sau la primăvară cu tractorul sau mașina de teren când se topesc zăpezile. Așa că în restul anului, fiecare își împarte activitatea gospodăriei și familiei sale după necesități. Unii produc sucuri și răchie din fructe, alții cresc animale pentru mezeluri și produsele de carmagerie iar alții, se ocupă cu oieritul și produsele aferente. Unii produc și muncesc acasă și în sat, alții merg și vând producția la târguri. Și atunci, de ce nu am aduce și târgul la noi acasă? a spus Nicolae Novăcescu, edilul șef al Cornerevei”.
Cele 40 de sate și cătune componente ale comunei Cornereva sunt următoarele: Cornereva, Arsuri, Bogâltin, Bojia, Borugi, Camena, Cireșel, Costiș, Cozia, Cracu Mare, Cracu Teiului, Dobraia, Dolina, Gruni, Hora Mare, Hora Mică, Ineleț, Izvor, Lunca Florii, Lunca Zaicii, Mesteacăn, Negiudin, Obița, Pogara, Pogara de Sus, Poiana Lungă, Prisăcina, Prislop, Ruștin, Scărișoara, Strugasca, Studena, Sub Crâng, Sub Plai, Topla, Țațu, Zănogi, Zbegu, Zmogotin, Zoina.
Producătorii montani şi-au prezentat produsele la târgul agricol organizat la Cornereva în piațeta amenajată în centrul comunei în fața noului cămin cultural terminat în această vară. Cornereva este comuna din Caraş-Severin cu cei mai mulţi fermieri care au produse atestate cu eticheta „ produs montan”.
Răchie din prune, sucuri de mere, brânză, mălai copt în vatră, pâine de casă cât roata carului, cârnaţi de porc sau în amestec cu vită sau capră, miere culeasă de albine de pe florile din poienile alpine unde nu există poluare sau prăjituri de casă cu mere, prune sau alte fructe sunt doar câteva dintre produsele prezentate la Târgul produselor tradiţionale de la Cornereva, toate preparate în propriile gospodării și fără chimicale – celebrele E-uri.
Zona Cornereva este recunoscută pentru numărul mare de producători care au atestate produse montane şi tradiţionale. Participanţii la târg au avut parte şi de un spectacol folcloric susţinut de interpreţi de muzică populară din zona de munte a Banatului și de propriul ansamblu folcloric al comunei.
Din păcate, singurii politicieni interesați de ce muncește și produse țăranul bănățean la el acasă au fost cei din grupul PSD: Deși este campanie electorală, alte formațiuni politice au considerat că este prea departe Cornereva pentru a fi vizitați gugulanii la ei acasă. Și de ce nu – să le cumpere produsele așa cum au făcut social democrații care au cumpărat de toate.