EXCLUSIV VIDEO FOTO Copilul a fost înmormântat- Ajutorul a venit prea târziu pentru micuțul Emanuel din Ocna de Fier

Ocna copil (12)Peste 200 de oameni s-au strâns astăzi la Ocna de Fier, nu pentru căutări, ci pentru al conduce pe ultimul drum pe micuțul Emanuel Bobic. Copilul de doi ani și două luni, lăsat de părinți fără supraveghere, a plecat de acasă în după amiaza zilei de sâmbătă și a fost căutat timp de trei zile și două nopți de peste 250 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, vânători, pădurari, localnici și cetățeni veniți ca voluntari din județ.

ATENȚIE Imagini cu impact emoțional!

Din păcate, cu toate căutările și scotocirile făcute, copilul nu a fost găsit decât luni după masă de către o bătrână la peste 3 km de casă în vârful unui deal abrupt. Cu toate că raportul medico-legal spune că micuțul a ajuns probabil singur acolo și a murit de frig și foame, nimeni nu vrea să accepte acest verdict și toți spun că lui Emanuel i-ar fi fost imposibil să ajungă singur în acel loc.

Din păcate, familia băiatului o duce foarte greu în general- ei fiind în programul de asistență socială a Primăriei Ocna de Fier iar acest moment tragic, i-a prins efectiv fără nici un leu în casă. Primăria comunei le-a acordat un ajutor pentru a putea trece peste acest moment deosebit de tragic și de greu din viața lor.
Sătenii au rămas marcați de această întâmplare și parcă își reproșează faptul că nimeni nu s-a gândit să caute așa de departe de casă. Acum, de pe acel deal unde a fost găsit trupul micuțului cu iarbă prinsă în pumnii încleștați în spasmul trecerii în lumea de dincolo, deasupra de sat, pâlpâie o candela. Va arde cât va avea ceară, apoi, se va stinge încet în frig, așa cum s-a stins și sufletul lui Emanuel. Emanuel a murit de frig și de foame deasupra caselor în care ardea focul în sobe și în care s-ar fi găsit și pentru el un colț de pâine.

Galerie foto- ATENȚIE- imagini care vă pot afecta emoțional!

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “EXCLUSIV VIDEO FOTO Copilul a fost înmormântat- Ajutorul a venit prea târziu pentru micuțul Emanuel din Ocna de Fier

  1. de ce autoritatile au oprit cautarile ? . Poate caci au obosit .
    De ce nu sa asigurat schimbul doi in cautarile copilului. Pentru caci nu sa pus destul suflet

  2. Doamne fereste ! Dumnezeu l -a luat prea devreme dintre noi , mult prea devreme . Sa speram ca acesta nenorocire a fost o lectie pentru multi parinti . Iubiti – va copii si aveti grija de ei . Un copil este cea mai mare bucurie pe care Dumnezeu o poate daruii unui cuplu .
    Dumnezeu sa te odihneasca in pace , micutule !
    Nici nu vreau sa ma gandesc prin ce clipe de cosmar a trecut , am sperat pana in ultima clipa sa il gaseasca viu chiar daca nu am cunoscut familia si am citit pe internet.

Comments are closed.