VIDEO Femeie atacată de câini în mijlocul orașului – Se întâmplă în Caraș Severin, la Moldova Nouă

Astăzi în jurul orei 9, o haita de câini a atacat o femeie de aproximativ 60 de ani și a trântit-o în mijlocul străzii, în mijlocul orașului, într-o zonă foarte populată, mai exact, în zona blocului 50 din Orașul Nou.
Femeia a început să strige după ajutor și norocul ei a fost ca strigătele să-i fie auzite și să fie salvată la timp de două femei care curățau strada. Acestea au fost ajutate și de un conducător auto aflat în trafic; omul a oprit mașina, a sărit în ajutorul femeilor care se luptau cu câinii, după care a și transportat-o pe femeie la spitalul care- culmea – se află la nici 100 de metri de locul incidentului.

Victima este din Moldova Nouă și a fost operată recent la coloana vertebrală. De fapt, ea se îndrepta spre spital pentru fizio-terapie. Din fericire, datorită hinelor groase, femeie nu a fost sfâșiată de câini. Ea a fost trântită la pământ, câinii au tras de ea, dar a scăpat fără plăgi. Acum se află în stare de șoc la UPU Moldova Nouă sub supravegherea medicilor.

Locuitorii din oraș spun că nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. Femeia de astăzi nu este prima persoană mușcată de câini, și atenție – acest lucru s-a mai întâmplat și cu alți locuitori ai orașului și tot în zona respectivă. De la surse demne de încredere, am aflat că pe raza orașului Moldova Nouă, la acest moment se află peste 200 de câini fără stăpân. Mai grav este faptul că animalele umblă în haite și au ajuns să terorizeze orașul. Pe adresa redactiei am primit un filmulet cu o intamplare similară ce a avut loc în această iarnă în același cartier.

Comentarii

comentarii

12 thoughts on “VIDEO Femeie atacată de câini în mijlocul orașului – Se întâmplă în Caraș Severin, la Moldova Nouă

  1. Domnule editor, da domnule cateaua aia in judecata ca sa se invete cum sa vorbeasca cu ziaristii. Cred ca muierea aia invarte ceva afaceri cu cainii ca de aia nu-i convine sa se spuna ceva de ea si ,,copiii” ei. Oare cati caini are fufa acasa ? Dupa cum vorbeste, nu mertita sa i se spuna altfel. Precis ia sponzorizari pentru caini, mananca ea banii si pentru caini nu face nimic.

  2. Asta este precis vreo fufa de pe la vreo un ONG din ala de sa lauda ca fac protectia animalelor, dar ei de fapt sug si papa banii fara sa se vada nimic. Unde este rezultatul muncii voastre ? De ani de zile ,,aveti grija” de cainii fara stapan – iar rezultatul este aproape zero. Peste tot pe unde au activat asemenea asociatii s-a dovedit ca de fapt ei fura bani, asta fac! Ia ma doamno cainii la tine acasa si iubeste-te cu ei de nu mai poti, dar nu-i lasa pe strazi, ca o catea ce fata atatia pui si-i abandoneaza. Vino printre blocuri la Moldova Noua si sa vezi ce te alearga cainii. Sunt ai iubitorilor de animale, nu-i asa ? Luati-i la voi in casa si gata, s-a rezolvat problema.

  3. Pt madam Ganea
    Ba doamno, (vb ca si tine in acelas fel)Unde vezi tu ca s-a scris ceva rau de caini sau ca cineva instiga la ceva? Tu nu vezi ca s-a prezentat o situatie reala? Batrana este matusa mea si ba …….asta, ca sa nu folosesc cuvinte urate,  da telefon la urgente daca vrei sa te convingi. Matusa mea este operata la coloana si abia merge si numai de asta nu avea nevoie. Dar stii ce ? iti doresc ca de Pasti, tu si mata, sa fiti trase de cainii fara stapan prin toate gropile. Firati ai ……. de iubitori din astia de caini, din astia de dati numa cu gura. Aia de merg si se iau de gat cu autoritatile ca sa fie sterilizati sau bagati in adaposturi, sau care ii iau la ei acasa, sunt adevaratii iubitori de caini. Nu din astia ca voi de dati de mancare la caini pe strada de se inmultesc in haite si mai apoi ataca oamenii prin oras ca  in tarile din Africa.

  4. Acei caini nu cresc in pom, dar Romania nu este singura tara ca nu permite prezenta acestor animale pe domeniul public. Franta, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, Irlanda si lista poate continua pe pagini intregi, captureaza, cazeaza temprorar, ofera spre adoptie sau eutanasiaza intr-un anumit numar de zile animalele abandonate. Legea romana este similara cu cea franceza si in acord cu toate normele si conventile europene. Avem dreptul sa fim o tara civilizata si sa traim in liniste.

  5. Cainii sunt animale teritoriale, care isi marcheaza si isi apara un teritoriu in functie de o SURSA STABILA DE HRANA. Acest tip de comportament se numeste COMPORTAMENT TERITORIAL (TERRITORIAL BEHAVIOUR) si este intalnit frecvent in lumea animala. Teritoriul include un ‘nucleu’ – de obicei locul in care este plasata hrana – si o arie intinsa care poate merge pana la zeci de metri. Intensitatea cu care este aparat creste catre centru si scade catre margini. De obicei victimele sunt persoane straine, pe care animalul le percepe ca ‘intrusi’. Acesta devine alertat la orice incalcare a granitelor, dupa cum si noi ne speriem daca ne trezim cu o persoana straina in casa. Initial se incearca alungarea intrusului prin latrat si gonire, insa inaintarea se poate solda si cu urmari mai grave. Este clar ca o problema importanta o reprezinta si sursele de hrana care provoaca acest comportament. Deseori aceste surse se afla pe domeniul public, ceea ce inseamna o incalcare directa a legilor si normelor de igiena si sanatate publica. Majoritatea acestor animale depind chiar de un habitat improvizat: custi construite fara autorizatie, castroane, peturi cu apa. Pe spatiul public e interzis sa arunci pana si ambalajul unei napolitane, daramite sa plasezi castroane si galeti de plastic. Habitatele care genereaza mizerie, mirosuri si poluare fonica ar trebui sa intre in atentia autoritatilor care se ocupa de spatiul public. 

  6. „Domnule” editor LAS care te ascunzi in spatele „echipei” si stii sa ma ameninti, politica voastra editoriala spune ca mailul celor care comenteaza nu va fi publicat iar voi ati incalcat chiar politica VOASTRA!Articolasul vostru de 2 bani nu aduce nici macar O DOVADA ca ceea ce spuneti este ADEVARAT si eu am dreptul sa pun la indoiala articolul vostru NEVERIFICABIL, care aduce in schimb in spatiul media  MINCIUNI si VIDEO CLIPURI cu scop de MANIPULARE.Daca tu „domnule editor” LAS iti permiti sa ma apelezi cu „madam ganea” te voi apela cu „musiu las”.Deci musiu las eu am luat de pe strazile României bananiere 182 de caini care acum au case in tari civilizate, cam cat ar trebui eu sa mai strang de pe strazi dovezile neputintei si relei vointe ale autoritatilor romane??? Cam cat ar mai trebui eu sa strang de pe strazi dovezile lipsei de civilizatie si nesimtirii specific romanesti cand  romanii nu isi castreaza animalele, le arunca puii pe strazi si apoi tipa „vai de noi, ne mananca caini” ?!?!Afla „musiu editor las” de la mine ca acei caini nu cresc in pom si nici nu ploua cu caini in romania….Câinii de pe strazi sunt nascuti in curtile si casele romanilor „civilizati” si „europeni” si nimeni nu poate strange cat pot abandona romanii. Am castrat animalele vecinilor mei pe banii mei pentru ca obosisem sa strang puii lor aruncati dupa ce le fata catelele. Am curatat strada mea de caini si am sarbatorit cu prietenii ‘O strada fara caini’. A doua zi dimineata la poarta mea am gasit un sac cu 8 pui nou nascuti…. pana cand sa tot strangem cainii de pe strazi pentru ca romanii sunt niste iresponsabili si pentru ca autoritatile DORM?????Legea 258/2013 spune ca castrarea TUTUROR CAINILOR este obligatorie, cu exceptia cainilor cu pedigree (acte de provenienta), a cainilor politiei si armatei. Deci autoritatile  orasului dumneavoastra  ar fi trebuit SA FACA acea campanie generalizata de castrari, sa faca controale la domicilii si sa aplice amenzi celor care nu au cainii castrati. S-A FACUT CEVA IN ACEST SENS????? Va spun  eu cu siguranta ca nu s-a facut nimic dar in campania electorala v-ati trezit ca sunt caini pe strazi si arata cu degetul spre caini, nu spre cei care sunt cu adevarat vinovati de existenta acestora pe strazi!!!Cu „drag” madam ganea

  7. Stimata domana Marinela Ganea de la adresa ganea_marilena2003@yahoo.com – ,,doamna” cu limbaj de mahala si cultura de groapa de gunoi, nici macar nu conteaza unde s-a intamplat ceea ce vezi d-ta in video-ul respectiv. Cine a trimis materialul, bine a facut si putin conteaza unde s-a intamplat. Problema este ca s-a intamplat si se mai poate intampla intr-un oras, intre blocurile in care locuiesc sute de oameni. Vi se pare normal ca sa fii atacat de caini in oras, printre blocuri? Daca nu intervenea acel domn, ce se putea intampla? Sa dea Dumnezeu asa sa patesti si d-ta si poate o sa vezi realitatea si ce este de facut. Madam ganea, daca esti o asa de mare iubitoare de caini vagabonzi, ia-i madam la d-ta acasa, fa un adapost sau fa ceva pentru ei. Nu-i lasa bolnavi si flamanzi pe strazi. Nu acolo este locul lor. Nu lasa sa se intample asa ceva. Azi, la Moldova Noua, doamna respectiva a scapat datorita unor oameni care se aflau in preajma, dar daca acestia nu se erau atunci si acolo, ce se putea intampla? Dupa copiii sfasiati de caini, trebuie sa avem si batrani ucisi de cainii vagabonzi? Suntem rusinea Europei, unde se mai petrece asa ceva? Sa fii atacat de caini pe strada? Oameni sfasiati si ucisi pe strada, printre blocuri de caini vagabonzi?! Si asa zisii iubitori de animale nu fac NIMIC, doar jignesc si sar cu vorbe si acuze cand este prezentata situatia reala din teren, situatia de fapt. Incearca sa ascunda realitatea in spatele bunelor intentii. Niste nesimtiti care nu fac nimic efectiv, ci doar sar cu gura. Din astia ca d-ta îi dau cainelui de mancare in fata blocului, dar de ce nu-l ia la ea in casa, sa-l adopte, sa-l ingrijeasca daca il iubeste asa de mult ? De ce-l lasa in frig si ploaie, la mila oamenilor in fata blocului? Niste nesimtiti de care este doar vorbaria si limbajul de mahala si care nu fac nimic concret. 

    In alta ordine de idei, nu d-ta ne faci politica editoriala. La noi, un articol este semnat de echipa infocs.ro fiindca echipa l-a realizat, nu un singur om. Dar, la felul in care gandesti d-ta, esti ultimul om caruia i-am da vreo explicatie. Si daca nu va masurati cuvintele, va avertizez ca poate o sa raspundeti pentru ele in fata legii. Noi nu ne jucam aici si nici nu aruncam vorba in vant ca d-ta.

    Editor 

  8. Stimata domana Marinela Ganea de la adresa ganea_marilena2003@yahoo.com – ,,doamna” cu limbaj de mahala si cultura de groapa de gunoi, nici macar nu conteaza unde s-a intamplat ceea ce vezi d-ta in video-ul respectiv. Cine a trimis materialul, bine a facut si putin conteaza unde s-a intamplat. Problema este ca s-a intamplat si se mai poate intampla intr-un oras, intre blocurile in care locuiesc sute de oameni. Vi se pare normal ca sa fii atacat de caini in oras, printre blocuri? Daca nu intervenea acel domn, ce se putea intampla? Sa dea Dumnezeu asa sa patesti si d-ta si poate o sa vezi realitatea si ce este de facut. Madam ganea, daca esti o asa de mare iubitoare de caini vagabonzi, ia-i madam la d-ta acasa, fa un adapost sau fa ceva pentru ei. Nu-i lasa bolnavi si flamanzi pe strazi. Nu acolo este locul lor. Nu lasa sa se intample asa ceva. Azi, la Moldova Noua, doamna respectiva a scapat datorita unor oameni care se aflau in preajma, dar daca acestia nu se erau atunci si acolo, ce se putea intampla? Dupa copiii sfasiati de caini, trebuie sa avem si batrani ucisi de cainii vagabonzi? Suntem rusinea Europei, unde se mai petrece asa ceva? Sa fii atacat de caini pe strada? Oameni sfasiati si ucisi pe strada, printre blocuri de caini vagabonzi?! Si asa zisii iubitori de animale nu fac NIMIC, doar jignesc si sar cu vorbe si acuze cand este prezentata situatia reala din teren, situatia de fapt. Incearca sa ascunda realitatea in spatele bunelor intentii. Niste nesimtiti care nu fac nimic efectiv, ci doar sar cu gura. Din astia ca d-ta îi dau cainelui de mancare in fata blocului, dar de ce nu-l ia la ea in casa, sa-l adopte, sa-l ingrijeasca daca il iubeste asa de mult ? De ce-l lasa in frig si ploaie, la mila oamenilor in fata blocului? Niste nesimtiti de care este doar vorbaria si limbajul de mahala si care nu fac nimic concret.
    In alta ordine de idei, nu d-ta ne faci politica editoriala. La noi, un articol este semnat de echipa infocs.ro fiindca echipa l-a realizat, nu un singur om. Dar, la felul in care gandesti d-ta, esti ultimul om caruia i-am da vreo explicatie. Si daca nu va masurati cuvintele, va avertizez ca poate o sa raspundeti pentru ele in fata legii. Noi nu ne jucam aici si nici nu aruncam vorba in vant ca d-ta.
    Editor

  9. Bună eu stau la bl 50 și de foarte multe ori am salvat persoane care treceau să nu fie mușcate de acești câini care culmea sunt crescuți și îngrijiți si vaccinati chiar de doctorul mihalca,chiar și noi suntem deranjați de ei mizeria care o fac și lătratul lor 24 de ore din 24 și nimeni nu ia nici o măsură.

  10. As fi inceput cu „domnule” editor….Dar nu meriti apelativul „domnule”Poate ne explici si noua ce articol de 2 bani ai editat TU?Video ul este UN FALS, nu este nici macar din Romania, ci din Rusia si are ANI VECHIMEPoza nu arata atacul, sunt 2 catei care se tin dupa cineva care evident ii hraneste, sunt curiosi si prietenosiNu dati NUMELE  persoanei atacate (sau cel putin asa sutineti dumneavoastra) deci nu putem verifica LA SPITAL veridicitatea informatiilor de 2 lei pe care le oferiti cu atat de multa „bunavointa”Nu aveti nici macar bunul simt sa va asumati responsabilitatea pentru articolul de 2 lei, ziaristul lui peste sau editorul lui peste NU SE SEMNEAZA !!!!! LASILOR

  11. Nu stiu care sau cum era comentariul dv in cazul in care era vorba de mama dv. sau sotia sau cineva apropiat, Doamne fereste. Vi se pare normal sa se intample asa ceva intr-un oras?
    editor

  12. Cat pe ce sa jur ca azi e 1 aprilie! N-am mai ras asa… N-aveti bre subiecte? Geme tara de tantalai si voi scrieti prostii d-astea? :))))))))))))

Comments are closed.