Pericolul din centrul orașului-stațiune Băile Herculane – guri de canal neprotejate în centrul oraşului

Locuitorii orașului și turiștii ce ajung în zona centrală a orașului Băile Herculane, mai exact parcul Vicol din fața complexului Dacia – Domogled, sunt revoltați de gurile de canal și canalizările lăsate la voia întâmplării. Acestea pun efectiv în pericol vieţile oamenilor ce ajung în zonă. Turiştii se tem să mai meargă singuri prin parcul pe care primăria a început să-l reabiliteze de vreo 3 ani și pe care nu l-a terminat nici până acum.

Sutele de turiști aflați la tratament balnear, dar și în vizită cazați la hotelurile din jurul parcului, nu au altă posibilitate de a se odihni sau de a sta la aer. Mai ales că în ultimele zile, parcă s-a întors vara în România. Oamenii intră în parc și stau la soare sau la odihnă pe băncile de pe alei. Din nefericire, la un pas greșit pe spațiul verde sau pe vreo potecă de scurtare a drumului, turiștii – majoritatea oameni în vârstă sau pensionari aflați la tratament.

Un asemenea caz s-a petrecut weekendul trecut când un biet câine a căzut într-un asemenea canal. Toate gurile de canal din zonă au capacele ruginite cu tabla distrusă. Se pare că rețeaua de canale și conductele prin care sunt alimentate cu apă termală sau sulfuroasă bazele de tratament din zonă, nu mai aparține nimănui. Înainte de 1989 și până la privatizarea dezastruoasă care a distrus stațiunea, de rețeaua de canalizare și alimentare se ocupau – fie angajații de la S.C. Hercules, fie angajații de la serviciul de termoficare al orașului. Prin canalele respective treceau conductele cu apă termo-sufuroasă sau cele de alimentare cu apă ori termoficare.

Pompierii militari s-au chinuit mai bine de două ore să scoată bietul animal din canal. Speriat, animalul se retrăgea în canalul propriu-zis plin cu apă sulfuroasă, apoi venea spre căminul de vizitare, iarăși se ascundea în altă parte. Într-un final, pompierii au reușit să câștige încrederea câinelui, a venit înspre ei și astfel a fost scos din canal și eliberat.

Pe surse am aflat că în luna septembrie, în același canal a căzut un tânăr care din fericire, a reușit să iasă singur din canal.

Comentarii

comentarii