Tag Archives: anina

Supraviețuire la limită a Căminului pentru Persoane Vârstnice Anina

Căminul pentru Persoane Vârstnice Anina supraviețuiește la limită, după cum a dat de înțeles directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Elena Solomonesc și, deși nu se dorește închiderea acestuia, lipa de fonduri creionează un viitor nefavorabil pentru această instituție. Fără sprijinul financiar al Primăriei Anina, riscul ca acest …

Citeste mai mult

Batranii din azilul din Anina la un pas de a ajunge in strada

După 5 ani de funcționare, Programul de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice, implementat de Guvern după desființarea unor spitale, lasă căminele fără finanțare. De la începutul acestui an, acestea, printre care se numără și căminul din Anina, nu au mai primit niciun leu de la …

Citeste mai mult

Anina, oraşul uitat si sărac al Sfintei Varvara VIDEO

În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic, se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor. În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc …

Citeste mai mult