Vineri, 13.05.2016, începând cu ora 10:00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa se va desfăşura concursul „PRIETENII POMPIERILOR”, activitate organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Alături, ne vor fi membrii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Caraş-Severin şi …
Citeste mai multTag Archives: de la
VIDEO Ruga de la oras – Nedeia de la Caransebes
Conform tradiţiei, la Caransebeş în judeţul Caras Severin, în prima duminică după Paşti, Duminica Tomii, are loc ,,Ruga oraşului”, aşa zisa ,,nedeie”. În acest an, manifestările au început de joi şi ţin până duminica seara. Cu acest prilej, locuitorii oraşului primesc musafiri din toate părţile, musafiri cu care merg la …
Citeste mai multJudecătorii de la Tribunalul Caraș-Severin l-au condamnat pe fostul primar Mihai Stepanescu
Fostul primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Aceasta este decizia judecătorilor de la Tribunalului Caraș-Severin. Alături de pedeapsa principală, s-a dispus și confiscarea sumei de 45 de mii de lei. De asemenea, Stelian Tăune a primit 8 luni de închisoare cu …
Citeste mai multLucrări de reparații la Pasajul rutier de la Intim
Reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Reşiţa şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au efectuat o deplasare în zona pod pasaj rutier Triaj. În urma analizei la faţa locului, s-a constatat că este necesară efectuarea unor lucrări privind remedierea deficienţelor apărute la structura rutieră a pasajului, pe pod (hidroizolaţie, …
Citeste mai multAtenție părinți, controlați ce aduc copiii când vin de la școală; păduchi, râie sau micoze ?
Inspectorii DSP Caraş-Severin au încheiat triajul epidemiologic al colectivităţilor de copii şi adolescenţi din unităţile de învăţământ de stat şi particulare, aferent anului şcolar 2014 – 2015. Au fost controlate 452 de unităţi şi 39.737 de copii, fiind identificate 490 de cazuri de afecţiuni specifice. Au fost descoperite 19 cazuri …
Citeste mai multScutiri de la penalități, majorări și dobânzi pentru cei care-și achită restanțele
Autoritatea locală a decis printr-o hotărâre de Consiliu Local să vină în sprijinul reșițenilor care își achită integral debitele principale restante, chirii, inclusiv amenzi contravenționale existente în sold, prin scutirea de la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere. Astfel că, cei care își plătesc toate aceste taxe în perioada …
Citeste mai multVIDEO Un schior a făcut infarct pe pârtia de schi de la Casa Baraj Valiug
A făcut infarct pe pârtia de schiat la Văliug, mai exact, pârtia de la Casa baraj. Un bărbat de 58 de ani din Timișoara, a venit în această dimineață împreună cu mai mulți amici, la schiat pe pârtia de la Casa Baraj. Omul a făcut vreo două ture după care, …
Citeste mai multVIDEO Pomii de Craciun cu zeci de ciocolate de la Fârliug
Obicei vechi de când este satul, la Fârliug în Caraș Severin. Pomii de Crăciun sunt împodobiți în seara de 23 decembrie, adică în preajun de CRăciun, dar nu oricum, ci, într-un mod cu totul și cu totul mai aparte: cu câte mai multe tablete de ciocolata și dacă se poate, …
Citeste mai multVIDEO Banatul turistic prezentat la targul de turism
Consiliul Județean Caraș-Severin a organizat la Reșița un târg de turism în baza unui proiect transfrontalier de cooperare româno-sârb, privind promovarea zonelor turistice din Banat. Repreznetanți ai organizațiilor de turism din Serbia, prezenți ca și parteneri, au avut posibilitatea să cunoască mai multe informații despre zonele turistice din Banat și …
Citeste mai mult25 de ani de la Revoluţie comemorați la Gyula, Ungaria
În organizarea Consulatului General al României la Gyula și a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), la sediul din Gyula al Uniunii, a avut loc o manifestare comemorativă dedicată Revolutiei din decembrie 1989, care a dus la caderea regimului comunist totalitar. La eveniment au participat mulți invitați și multe …
Citeste mai mult
Info CS