VIDEO -CÂNT DIN SUFLET PENTRU SUFLET- SPECTACOL CARITABIL

Spectacol (6)Aproximativ o mie de reșițeni au pus mână de la mână pentru a le face viața mai frumoasă copiilor din Centrul de plasament “Speranța” din Reșița. Cu banii strânși, plus alte donații, în preajma sărbătorilor pascale, copiii vor face un pelerinaj la mănăstirile din județul Caraș-Severin.

Zeci de interpreți de muzică populară, printre care Felicia Stoian, Maria Coman, Ramona și Georgiana Vița, Titian Puichiță, au cântat spectatorilor, dar și pentru cei 60 de tineri instituționalizați prezenți în sală.
Cu toții au demonstrat că le pasă de semenii lor, mai ales în postul Paștelui, când trebuie să fim mai buni și mai generoși. Acest eveniment se află la cea de-a treia ediție, însă în acest an, Liceului Teoretic “Traian Vuia” din Reșița, li s-au alăturat Primăria Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Episcopia Caransebeșului, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și presa din Reșița.

Comentarii

comentarii

One thought on “VIDEO -CÂNT DIN SUFLET PENTRU SUFLET- SPECTACOL CARITABIL

  1. Am fost la spectacol.Excelenta prestatia dansatorilor! Insa sonorizarea,mai mult decat jenanta! In primul rand volumul mult prea mare pentru spatiul salii,in al doilea rand,asezarea incintelor acustice prea aproape de microfoanele instrumentistilor si ale solistilor vocali,iar diferenta intre volumul alocat microfonului solistului vocal si volumul instrumentistilor,a dus la neintelegerea textului din sala,microfonie…Ce mai? Jenant! „Inginerul ala de sunet,ar trebui sa se lase de meserie! In loc sa-i ajute pe artisti,le aduce serioase prejudicii! Si e pacat! Au fost o serie de artisti de valoare,dar au fost pusi in situatii ridicole de foarte multe ori,chiar in timpul numerelor executate.Vesnic umbla omul la butoane si atunci,tin-te drace,microfonie,de se intorceau bietii oameni spre el cu fete intrebatoare…Si iata cum un act artistic cu scop caritabil,un om,reuseste sa-l transforme intr-un fiasco!

Comments are closed.