200 de ani de la naşterea lui Arthur Carl Victor Schott

ARTHUR SCHOTT - 200. GEBURTSTAG - AFISCulegătorul de poveşti, agronomul, topograful, cartograful, botanistul şi geologul Arthur Carl Victor Schott, la 200 de ani de la naştere.
Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, împreună cu Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Reşiţa, cu Liceul „Diaconovici – Tietz” şi cu Librăria „Semn de Carte” comemorează, pe 27 februarie a.c., împlinirea a 200 de ani de la naşterea culegătorului de poveşti, agronomului, topografului, cartografului, botanistului şi geologului Arthur Carl Victor Schott.
De ce am pus pe prim loc culegătorul de poveşti? Deoarece, pentru noi, aceasta a fost cea mai importantă activitate a acestui ilustru om de cultură şi spiritualitate, care, timp de cinci ani (1836 – 1841), a trăit în Banatul Montan (la Iam şi la Oraviţa), iar apoi, după reîntoarcerea sa în Germania, a editat împreună cu fratele său, Albert Schott, pentru prima oară în istorie, o culegere de poveşti româneşti, cuprinse în volumul „Walachische Märchen. Mit einer Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur Erklärung der Märchen”. Stuttgart, Tübingen: J.G. Cotta`scher Verlag, apărut în anul 1845.
Arthur Schott s-a născut la 27 februarie 1814 în Stuttgart, iar în data de 26 iunie 1875 a murit în Georgetown, lângă Washington (SUA).
Cu prilejul aniversării celor 200 de ani de la naşterea sa, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa a realizat un plic filatelic ocazional, cu ştampila aferentă, care va fi lansat în data de 27 februarie 2014. Astfel, toate trimiterile poştale de la oficiul poştal Reşiţa 1 vor fi ştampilate cu ştampila realizată de asociaţia reşiţeană şi aprobată de Federaţia Filatelică Română şi de către Poşta Română.
Manifestările de la Reşiţa dedicate lui Arthur Schott din data de 27 februarie vor avea următorul program:
– Liceul „Diaconovici – Tietz”, Sala „Jean Monnet”, ora 10,00:
Întâlnire bilingvă cu elevii secţiei germane a Liceului, având ca tematică: Arthur Schott, viaţa şi activitatea sa; manifestarea se va încheia cu prezentarea dramatizării unei poveşti culese de Arthur Schott în Banatul Montan: „Der Teufel und sein Schüler” („Dracul şi elevul său”), transpusă pe scenă de către cercul de teatru şcolar „Rolf Bossert”, coordonat de prof. dr. Ramona Hudak;
– Librăria „Semn de Carte”, ora 16,00:
Întâlnire şi dezbateri cu oameni de cultură ai Banatului Montan, având ca tematică Arthur Schott, viaţa şi opera sa, importanţa ei pentru Banatul Montan şi România de astăzi. Întâlnirea se va desfăşura în limba română.


Erwin Josef Țigla

Comentarii

comentarii