Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare „Doina Banatului” din municipiul de pe Timiş şi Sebeş, reînfiinţat recent, a celebrat anul acesta 65 de ani de existenţă. Astfel, a fost organizat un spectacol aniversar de anvergură, în cadrul căruia au performat muzical toţi angajaţii şi colaboratorii grupului care mai sunt în …
Citeste mai multDaily Archives: 17 septembrie 2016
Daca o vedeti, anuntati politia – femeie de 61 de ani, plecată voluntar de la domiciliu
Poliţiştii orașului Oțelu Roșu efectuează verificări în vederea depistării unei femei de 61 de ani, plecată voluntar de la domiciliu. La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii orașului Oțelu Roșu au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că soția acestuia în vârstă de 61 de ani …
Citeste mai multVIDEO Despre rosii, dar si o reteta de rosii cu parmezan sau cascaval, la cuptor
Este timpul lor, timpul roșiilor, al părădaiselor, porodicilor, pătlăgelelor roșii sau al tomatelor – sau cine mai știe ce nume mai poartă. Sunt bulgări roșii de soare, sunt rezerve de sănătate și sunt foarte gustoase. Prima dată, iată rețeta: Avem nevoie de câte două roșii de persoană – potrivite ca …
Citeste mai mult
Info CS