Daily Archives: 27 septembrie 2016

VIDEO Dezvoltarea turismului rural este strâns legată de promovarea meşteşugurilor şi produselor locale

Turismul poate fi o şansă de a aduce venituri în cadrul familiilor din mediul rural, dacă este legat de poromovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi produselor locale, a declarat sâmbătă, la Alibunar – Serbia, preşedintele Asociaţiei Euroland Banat, Andrei Szabo. ”Ne aflăm, pentru două zile, la Fântâna Fetei, o rezervaţie din cadrul …

Citeste mai mult

Politia de Frontiera face angajari – Peste 750 de posturi vacante, scoase la concurs

Poliţia de Frontieră Română iniţiază procedura de ocupare, prin concurs, prin încadrare directă, trecere în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare sau reîncadrare, a unor posturi vacante, începând cu data de 27.09.2016, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea a 759 …

Citeste mai mult

De pe agenda politistilor caraseni ,,de la rutiera”

De pe agenda polițiștilor cărășeni

La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii orașului Moldova-Nouă au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Nicolae Titulescu. Conducătorul auto în vârstă de 47 de ani, din Timiș, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur …

Citeste mai mult

Cineva se pregăteşte să dea jos Internetul

Analiştii în securitatea cibernetică susţin că s-au intensificat unele atacuri ciudate care vizează companii implicate în funcţionarea Internetului. Conform unor speculaţii, cineva, probabil un stat, ar încerca să găsească o metodă pentru a ataca Internetul. În ultimul an, sau ultimii doi ani, “cineva” a încercat sistemele de apărare ale companiilor …

Citeste mai mult

Se ,,dau” abonamentele speciale de transport gratuit

În perioada 3 octombrie – 20 octombrie 2016, între orele 08:00-12:00, Direcţia de Asistenţă Socială va elibera abonamentele semestriale speciale de călătorie gratuită pe mijloacele de transport din municipiul Reșița persoanelor cu handicap grav şi accentuat, asistenţilor personali şi însoţitorilor persoanelor cu handicap, conform prevederilor HCL nr. 256 din 20.09.2016. …

Citeste mai mult

Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan

În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de …

Citeste mai mult