Tradiția populară spune ca să nu pui varza la murat până după Sfântul Dumitru. Altfel, se va strica și se va îmbăloșii. Așa că, am respectat tradiția și am trecut la murat varză pentru sarmale și pentru la iarnă. Dragi prieteni, de această dată, mergem mai departe cu o rețetă, …
Citeste mai multDaily Archives: 25 octombrie 2020
„S-aveți parte de toată darea cea bună și de tot darul cel desăvârșit!”
S-aveți parte de toată darea cea bună și de tot darul cel desăvârșit. Au fost cuvintele rostite de părintele Porfirie, la plecarea jandarmilor montani de la Schitul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Semenic.Sâmbătă, jandarmii montani au dorit să răsplătească bunătatea părintelui, care nu de puține ori le-a oferit un loc și …
Citeste mai multAccident cu derapaj pe carosabilul ud pe DN6 VIDEO
Accident cu derapaj pe carosabilul ud pe DN6. Lipsa de experienţă şi manevrele bruşte la care se adaugă viteza neadaptată la carosabilul ud și pe timp de ploaie, au dus la producerea unui eveniment rutier pe DN6 – European 70 pe raza comunei Armeniş din Caras Severin. Din fericire, nimeni …
Citeste mai multGlonțul Moody’s a dat rateu – Urmează agenția Fitch – Analiza financiara infocs.ro
Evoluția cursului euro/leu a fost una calmă, însă mișcările din piață au necesitat, din nou, intervențiile punctuale ale BNR, după ce la începutul săptămânii, BCE a publicat o cotație a euro de 4,8768 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Media euro a fluctuat între 4,8730 și 4,8746 lei, cel …
Citeste mai mult
Info CS