Forțe proaspete la IPJ Caraș Severin -36 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție au început activitatea

La Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, 36 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoţia Iunie 2025, și-au început activitatea, fiind repartizați pe funcţii.

Repartiția s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcţiile vacante existente la structurile de poliție rutieră și în cadrul structurilor de ordine publică din mediul urban și rural.

Noii colegi vor beneficia de sprijinul tutorilor profesionali, până la împlinirea perioadei de tutelă, timp în care vor învăța primii pași în meseria de polițist, pe care le dorim să o desfășoare cu responsabilitate, conștiință și respect, aducându-și în acest fel, contribuția la creșterea gradului de siguranță al comunității din județul nostru.

Conducerea IPJ le urează bun venit și mult succes în cariera profesională!

Citeste si

Un imobil și o firmă de mentenanță PC au ars la Reșița din cauza unui scurtcircuit electric VIDEO

Fumul gros s-a văzut din aproape toate zonele orașului, iar pompierii au suplimentat forțele de …

One comment

  1. Eu sper ca cei mai multi vor fi la Rutiera.