Intervenţii la sfârşit de săptămână ale pompierilor militari cărășeni

foc pompieri1Un puternic incendiu a fost semnalat duminică, în jurul orei 18:00, la o casă din localitatea Armeniş. La stingerea acestuia au participat 15 pompierii militari din Caransebeş, cu trei autospeciale de intervenţie, precum şi pompierii voluntari din Armeniş, Slatina Timiş şi Teregova. Iniţial, focul produs în bucătăria unui imobil, cel mai probabil din pricina unui scurtcircuit al unui cablu electric defect, s-a extins şi la acoperişul imobilului vecin, distrugând şi o parte din acoperişul unei a treia case. Deoarece în acea zonă casele sunt lipite unele de altele, mobilizarea pompierilor a fost exemplară, ei reuşind lichidarea incendiului în mai puţin cinci ore, cu tot cu degajarea elementelor care ar fi putut reaprinde flăcările (fân, lemn etc.). Cu toate acestea, pagubele au fost însemnate, ele fiind evaluate la aproximativ 150.000. În timp ce, valoarea bunurilor salvate a fost de circa 250.000. La imobilul de la care a izbucnit incendiul au ars: acoperişul pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi, în jur de 40 metri cubi astereală, 6000 de ţigle, 400 l ţuică, doi metri cubi de scândură, o drujbă, trei paturi, şase dulapuri, trei mese, 30 scaune, un colţar, trei televizoare, un aragaz, un computer, o maşină de spălat, un sistem audio, un frigider, o combină frigorifică, un filtru de cafea, un prăjitor de pâine, cinci covoare, 300 kg materiale textile, 10 geamuri de lemn, trei uşi de lemn, trei porţi de lemn, circa 3500 kg fân, în jur de 1500 kg porumb. Totodată, au fost afectate patru camere, o baie, un hol şi un adăpost de animale gol.
La celălalt imobil, au fost mistuite de flăcări: aproximativ 250 metri pătraţi de acoperiş şi în jur de 15 metri cubi de material lemnos de susţinere a acestuia. Totodată, s-au distrus în jur de 200 metri pătraţi de tablă zincată din care era confecţionat acoperişul şi circa 1000 bucăţi de ţiglă. S-a degradat tavanul de sub partea de acoperiş afectată şi aproximativ 200 metri pătraţi de parchet.
La a treia casă, au fost afectat acoperişul pe aproximativ 20 metri pătraţi, arzând în jur de doi metri cubi de scândură şi aproximativ 200 ţigle. De asemenea, a fost afectat şi plafonul pe aproximativ 20 de metri pătraţi.
Pentru stingerea incendiului, a fost necesară realimentarea autospecialelor care s-a făcut atât de la reţeaua de hidranţi a localităţii, cât şi din răul Timiş.

2. La nivelul judeţului Caraş-Severin, s-au mai produs şi două incendii de vegetaţie uscată. Primul, în ziua e vineri, 07 feb a.c., în jurul ore 15:00, pe raza localităţii Caransebeş, la km 8, a fost stins de pompierii militari din localitate. Suprafaţă totală arsă a fost de aproximativ un hectar. Cel de-al doilea incendiu de vegetaţie uscată s-a manifestat în Cartierul Secu al municipiului Reşiţa, duminică, 9.02 a.c., în jurul orei 17:30 şi a fost lichidat de pompierii din Reşiţa. Suprafaţa arsă în acest caz a fost de circa trei hectare. La ambele incendii, cauza probabilă a reprezentat-o focul deschis în spaţii deschise.

3. Pompierii reşiţeni au mai fost solicitaţi să intervină, în ziua de sâmbătă, 08.02. a.c., pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament dintr-un bloc de pe strada Ateneului. Proprietarul respectivului apartament a lăsat o oală nesupravegheată pe foc. Fapt ce i-a provocat pagube evaluate la aproximativ 6000 lei. Au ars: centrala termică, hota şi aragazul, fiind deteriorată zugrăveala din bucătărie şi hol. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la 8000 lei.

Lt. Adriana Marghescu ISU Semenic

Comentarii

comentarii