Premieră mondială- o cărășancă a doborât recordul mondial – așa spune soțul

Se pare că în Caraș Severin, tocmai a fost înregistrat un nou record mondial la sprint sau la viteză. Acesta a fost înregistrat de o femeie. Afirmația este făcută de un tânăr de 27 de ani din cătunul Cornișoru aparținând de comuna Băuțar. Este vorba de sațul ,,campioanei” . Ca să-și susțină cele spuse, tânărul ar fi vrut să ia de martori polițiștii ,,de la rutieră” – numai că, oamenii legii n-au vrut să se bage. Ba mai mult, nici măcar nu l-a crezut și pentru asta, tânărul respectiv va cam ,,da cu subsemnatul” fiindcă minciuna lui, are picioare scurte de …..400 de metri. Dar, cum stau lucrurile cu adevărat ? – Asta ca să vă scoatem din ceață. Iată că tot poliția ne lămurește.

,,În dimineaţa zilei de 21 februarie, poliţiştii au urmărit un autoturism, având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, pentru a-l opri pentru control. Conducătorul autovehiculului nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi a condus autoturismul până în faţa unui imobil de pe raza localităţii Cornişoru.

Poliţiştii l-au identificat pe scaunul din dreapta pe S.C., în vârstă de 27 de ani, fără a mai fi identificată şi o altă persoană în zonă. Tânărul a declarat că soţia sa este cea care a condus autoturismul, aceasta fiind la domiciliul său, la o distanţă de aproximativ 400 de metri” spune ag. pr. Ancuța Chețan, purtătorul de cuvânt al IJP Caraș Severin.

Și ca lucrurile să fier complete, mai trebuie adăugat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

,,Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” mai spune Ancuța Chețan.

Comentarii

comentarii