Astăzi a fost despre oameni, despre suflet și despre binele care încă există în jurul nostru.Datorită donatorilor și tuturor celor care au ales să fie parte din bine, Asociația Uniți Reușim, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin, a reușit să ducă bucurie în casele familiilor mai puțin norocoase. Am …
Citeste mai multTag Archives: asociatia
15 ani de solidaritate – instituțiile statului, alături de campaniile de donare de sânge
Asociația Uniți Reușim continuă și în acest an tradiția campaniilor de donare de sânge organizate împreună cu instituțiile statului. De 15 ani, instituțiile de forță – polițiști, jandarmi, pompieri și militari – răspund constant apelului nostru și se implică în aceste acțiuni umanitare dedicate salvării de vieți. An de an, …
Citeste mai multEducând împreună pe drumul carității – 20 de ani de activitate a Centrului de zi „Copiii lui Isus” VIDEO
Educând împreună pe drumul carității - 20 de ani de activitate a Centrului de zi „Copiii lui Isus
Citeste mai multAniversarea Asociației Sfinții Cosma si Damian – 23 de ani de activitate VIDEO
În ziua de 26 septembrie 2021, cu ocazia comemorării Sfinţilor Cosma şi Damian, patronii spirituali ai Asociaţiei Medicilor Catolici, Filiala Reșita a avut loc Şedinţa Jubiliară de 23 de ani de activitate. Cu această ocazie, membrii asociaţiei au participat activ la Liturghia solemnă prin citirea lecturilor şi rostirea Rugăciunii credincioşilor …
Citeste mai multPrima bibliotecă publică privată realizată din donații funcționează la Văliug pe Semenic VIDEO
Prima bibliotecă publică privată realizata din donații funcționează la Văliug pe Semenic. În epoca în care se închid mai multe biblioteci decât se deschid, Asociația 3 Compas demonstrează că lectura este o activitate la modă. Cu ajutorul voluntarilor și din donații, membrii organizației au construit o bibliotecă la Văliug, pe …
Citeste mai multO licărire de bunătate pentru cei de lângă noi – mulțumesc, dankeschön, köszönöm, hvala! VIDEO
Trăim cu toții o perioadă despre care se va mai vorbi mult timp de acum încolo… Dacă la început de primăvară a anului 2020 nu ne puteam închipui că vor fi Sărbătoarea Paștelui, Sărbătoarea Crăciunului și multe altele împovărate de pandemie, iată că, trăgând linie, putem spune: am trăit-o și …
Citeste mai multVoluntarii si Orange Romania, repara morile pe apă la Șopotu Vechi VIDEO
Voluntarii si Orange Romania, repara morile pe apă la Șopotu Vechi. Uitate şi ignorate zeci de ani de autorităţile locale, morile pe apă din Banatul Montan, adevărate bijuterii ale ingineriei populare, precursoare cu sute de ani ale modernelor turbine din ziua de azi, se distrug odată cu trecerea timpului. Dar, …
Citeste mai multMai exista si OAMENI adevarati – Au avut nevoie de maşini de cusut pentru voluntari si le-au primit VIDEO
Membrii unei asociaţii din Reşita, Asociaţia Nevo Parudimos, nu vor să stea de-o parte acum când cu toții suntem în fața unui asemenea pericol. Ei au luat hotărârea de a confecționa cel puțin 5000 de măști medicale de protecție. Acestea vor fi împărțite celor ce nu-și permit să le cumpere. …
Citeste mai multBatranii sprijiniti de tinerii din Asociatia Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte prin campania „Mâinile Bucuriei”
ATENȚIUNE! Cei ce cunosc bătrâni cu asemenea nevoi, sunt rugați să-i informeze că există persoane care-i pot ajuta gratuit. În perioada 16-20 martie 2020, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, organizează Acțiunea caritabilă „Mâinile Bucuriei”. Scopul acțiunii este acela de a veni în ajutor cetățenilor Reșiței aflați în grupa …
Citeste mai multCalvarul deportatilor in Baragan comemorat de ziua Sfintilor 40 de mucenici VIDEO
La Troiţa ridicată în Parcul Cărăşana din Reşiţa ca simbol al suferinţei foştilor deţinuţi şi foştilor deportaţi, în Bărăgan, luni, de sărbătoarea celor 40 de Mucenici, a avut comemorarea celor care şi-au sacrificat viaţa în lupta anticomunistă. „În fiecare an, pe data de 9 martie, noi, membrii Asociaţiei foştilor deţinuţi …
Citeste mai mult
Info CS