După ce ani de zile a lălăit-o până ce din fostul complex minier de l Puţul 1 s-a furat cam tot ce era de furat, se pare că acum se poate vorbi în sfârșit și de un muzeu al mineritului în una dintre cele mai vechi mine din România și …
Citeste mai multTag Archives: avea
VIDEO Mintea românului cea de pe urma – Din toamnă Reșița va avea (din nou) învățământ profesional
Administrația locală, școlile tehnologice din Reșița și agenții economici și-au dat mâna pentru a readuce învățământul profesional acolo unde a fost altă dată. În sala de ședințe a Primăriei Reșița cele trei școli în care există învățământ profesional, firme din Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița au semnat …
Citeste mai multVom avea sau nu din toamnă învățământ dual la Reșița și în Caraș-Severin?
Învățământul profesional dual își arată timid primele semne de conturare în Caraș-Severin. În acest sens, la Inspectoratul Școlar Județean a avut loc prima întâlnire între directorii școlilor tehnice și profesionale cu agenții economici din județ, după apariția metodologiei de organizare și funcționare a învățământului profesional în sistem dual. Întâlnirea a …
Citeste mai multViceprimarul Gabriel Durut va avea atributii clare in Primaria Resita
În contextul deciziei de a-l numi pe consilierul PSD Gabriel Duruț al doilea viceprimar al Reșiței, primarul Ioan Popa a declarat că își asumă decizia pe care a luat-o și nu dă explicații nimănui, nici măcar colegilor liberali, care însă i-au dat ”sarcină de partid” să facă lobby pentru un …
Citeste mai multFara vise desarte – Caras Severinul nu va avea autostrada!
Nu vom avea autostradă în județ, iar îmbunătățirea infrastructurii ține de abilitatea autorităților locale și județene de a depune proiecte de finanțare pe fonduri europene. Întrebat de jurnaliști dacă județul în care s-a născut ar putea beneficia de o autostradă, premierul Sorin Grindeanu a recunoscut în timpul vizitei la Reșița …
Citeste mai multSfaturi pentru a avea un par frumos
Iti doresti sa ai un par frumos, dar pentru asta nu este suficient sa folosesti un sampon potrivit. Ar fi foarte usor sa aplici repede doar un produs si sa obtii un aspect ingrijit si sanatos. Felul in care parul tau arata depinde foarte mult si de alimentatie, care trebuie …
Citeste mai multȘcolarii și preșcolarii din Broșteni si Bradisor vor avea clase curate și moderne
Școlile și grădinițele din Broșteni si Bradisorul de Jos, localitati ce apartin din punct de vedere administrativ de orasul Oravita, vor beneficia de reabilitare cu bani de la Guvern. Astfel că, Primăria din Oravița, în administrarea căreia se află instituțiile de învățământ, au primit finanțare din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale …
Citeste mai multMaine va avea loc ultima sedinta ordinara a consilierilor judeteni din Caras Severin
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a dispus convocarea unei ședințe pentru data de 28 decembrie 2016, ora 12:00, cu următoarele proiecte incluse pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al Judeţului Caraş- Severin, pe anul 2016. 2. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului …
Citeste mai multCongresul ,,Martorilor lui Iehova” va avea loc sambata si duminica la Timisoara la Centrul de Afaceri din Timișoara.
Congresul intitulat Să ne păstrăm iubirea față de Iehova! (Matei 22:37) se va desfăşura atât în ziua de sâmbătă 19 noiembrie cât si duminică 20 noiembrie 2016, la Centrul de Afaceri din Timişoara. La lucrarile Congresului sunt asteptati peste 1800 de participanti. Programul ambelor zile este împărţit în două sesiuni: …
Citeste mai multSedinta ordinara a Consiliului Judetean Caras Severin va avea loc luni
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a dispus convocarea unei ședințe pentru data de 31 octombrie 2016, ora 12.00, cu următoarele proiecte incluse pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind utilizarea sumei de 8.751,20 mii lei din excedentul bugetar, pentru acoperirea temporară a golurilor de casă- Secțiunea de …
Citeste mai mult
Info CS