Tag Archives: intrat

VIDEO Mici cu bacteria E- coli intr-un supermarket din Resita – DSV a intrat in actiune – NU sunt imbolnaviri

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Caraş-Severin au depistat E.coli la un lot de carne de mici, comercializat într-un supermarket din Reşiţa, respectiv, 12 caserole a câte 500 de grame de carne măcinată, de vită şi oaie, care însă au fost vândute înainte ca rezultatele analizelor de …

Citeste mai mult

DNA a intrat si in Politie – dosare pe banda rulanta

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaţilor MUNTEANU IULIAN, în calitate de șef al Biroului Rutier Vaslui (structură la nivel de municipiu), la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: – luare de …

Citeste mai mult

Ceferiștii au intrat în grevă japoneză!

Ceferiştii au intrat în grevă japoneză, timp de trei zile. Dacă nici la nogocierile de miercuri sindicaliștii nu vor ajunge la o înțelegere cu ministrul transporturilor, cei peste 40 de mii de angajați din CFR amenință că intră în grevă generală de la 1 octombrie. Patru ore au discutat reprezentanţii …

Citeste mai mult

Sistemul integrat de management al deşeurilor, a intrat pe linie dreaptă

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a semnat contractul de furnizare de echipamente pentru colectarea separată a deşeurilor şi unităţi de compostare individuală. Consiliul Județean Caraș-Severin a semnat marți, 26 mai 2015, contractul de furnizare de echipamente pentru colectarea separată a deşeurilor şi unităţi de compostare individuală, în cadrul proiectului “Sistem integrat de …

Citeste mai mult

Preşedintele FDGR: Merkel a spus că România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE

Preşedintele FDGR, Paul Porr, care l-a însoţit pe şeful statului în vizita în Germania, a declarat, sâmbătă, că Angela Merkel “a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează”, însă a “criticat un pic Parlamentul” pentru că ridică selectiv imunitatea parlamentarilor. Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul …

Citeste mai mult