Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bozovici, au fost solicitați azi noapte, în jurul orei două, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Lăpuşnicu Mare. La fața locului, s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au …
Citeste mai multTag Archives: pus
Canicula a pus stăpânire pe Europa! Canicula ca in 1947
O caniculă de o precocitate fără precedent după 1947 s-a abătut luni asupra Europei, cu temperaturi care ar putea să depăşească 40 de grade Celsius în această săptămână, stabilind noi recorduri de căldură, informează AFP. Valul de căldură provine din Sahara şi a determinat autorităţile naţionale să îşi avertizeze populaţiile, …
Citeste mai multCe se intampla cu banii? Euro s-a tranzacționat la 4,667 lei
Creșterea constantă a prețurilor din ultimele luni și-a pus amprenta asupra raportului euro/leu care s-a tranzacționat ieri aproape de pragul de rezistență de la 4,67 lei. INS a anunțat o rata anuală a inflaţiei înregistrată în februarie de 4,72%, maxim al ultimilor aproape cinci ani, după ce în noiembrie trecut …
Citeste mai multSportul minții a pus fata în fata copii și juniori din Reșița, Caransebeș și Bocşa
Sâmbătă şi duminica, în clubul de şah de la Sala Polivalenta din Reşita s-a desfăşurat cea de a VII-a ediţie a Turneului de şah clasic pentru copii şi juniori până la 16 ani. Pentru a permite obţinerea de norme de clasificări sportive şi de puncte rating CIV, Turneul cu omologare …
Citeste mai multKit de recuperare a datelor infectate de Ransomware, pus la dispozitia publicului
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Poliția Română, cu sprijinul Bitdefender și EUROPOL, pun la dispoziția publicului un kit pentru recuperarea datelor, destinat victimelor clasei de ransomware GandCrab. Vă puteți recupera fișiere infectate, fără a plăti sumele cerute de infractorii cibernetici. Amenințarea GandCrab se răspândește …
Citeste mai multVIDEO Un incendiu de vegetaţie lângă DN58 la Brebu, a pus probleme soferilor
Un incendiu de vegetație a izbucnit aseară pe un teren din marginea Drumului Naţional 58, drum ce leagă Reşita de Caransebeş. Cineva a aprins intenționat iarba uscată, cert este că flăcările au cuprins cu repeziciune mai multe hectare de vegetație. Fumul dens a ajuns pe DN58 şi a împiedicat desfășurarea …
Citeste mai multDe joi am pus-o! Revine canicula cu cod galben miercuri si portocaliu joi
Revine canicula, cod galben urmat de cod portocaliu. Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou set de avertizări pentru zilele de miercuri și joi (9-10 august). „În cursul zilei de miercuri (09 august) valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, …
Citeste mai multCu permisul suspendat, s-a pus pe furat – Accident la Farliug
În data de 18.06.2017, un bărbat în vârstă de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 587, în localitatea Valea Mare – Duleu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma …
Citeste mai multVIDEO Lipsa unui paratrasnet a pus in pericol o investitie de 5 mil de euro Foc la camin
Căminul studenţesc din centrul Resitei a fost trăsnit. Fiindcă nu avea paratrăsnet, în podul clădirii s-a declanşat un incendiu. Așa se întâmplă cu românul când este scump la tărâțe și ieftin la făină. Dintr-o lucrare de modernizare de 5 mil de euro a campusului studențesc din Reșița, nu s-au găsit …
Citeste mai multVIDEO Eroina zilei: Teodora, cea mai tânără activistă ce s-a pus in fata camioanelor cu lemn este din Resita
La doar 14 ani, Teodora Sinculeţ, din Reşiţa, este cea mai tânără activistă care a stat în faţa camioanelor cu buşteni tăiaţi ilegal în Munţii Făgăraş. La protest au particiupat si alpinistii Zsolt Torok şi Galescu Cornel împreună cu mulți alti voluntari si agenti ecologici. Împreună cu reprezentanţii Agent Green, …
Citeste mai mult
Info CS