Ciorbă tradițională acrișoară de perișoare VIDEO

ciorba-de-perisoare-610x407Ingrediente: cam 2 kg de oase de porc, 700 g carne tocată (amestec vită, porc dacă aveţi, dacă nu, doar vita ,dar să fie slabă, pulpă), 3 buc morcovi mari , o bucată – felie  ţelina, dintr-o ţelina mare sau una mică, două rădăcini de pătrunjel, un păstârnac mic, vreo 3-4  cepe mai mici, o mână de ardei gras, două ouă, bulion de roșii, frunze de pătrunjel și dacă aveți şi frunze de țelină verde, piper și sare după gust, o linguriţă boia, vegeta de casă – dar la toate porcăriile pe care le mâncăm în alimente și de care nu mai știm precis nu o să murim de aia de la magazin – după gust, o ceșcuță orez, smântână, ardei iute, foi de dafin și borș fiert sau chiar zeamă de varză fiartă dacă o vreți mai acrișoară. Sau, dacă ați fost atenți în toamnă și ați pus la borcan, folosim zarzavat conservat de noi în sare. Acesta cuprinde cam tot ce înseamnă legume – frunză și rădăcini sau fructe, mai puțin ceapă.

 

Preparare:

Punem la fiert 3,5 litri apa cu oase de porc. Când apa fierbe adăugăm zarzavatul curăţat, spălat, tăiat după preferinţa. Între timp pregătim perişoarele din: carne, piper, boia, puţină sare, cele 2 ouă, o ceapă mică tocată f fin, orez, pe care le frământam foarte bine. În cazul în care ies cam grase, puteți pune și o linguriță de pesmet f fin. Cu mâna înmuiată în apa îndoită cu oțet,  formam perişoare din compoziţia bine frământată, pe care le aşezam pe o farfurie unsă cu ulei. Le lăsăm la rece cel puțin jumătate de oră, timp în care scoatem oasele din ciorbă, curățăm carne de pe ele și o punem înapoi în oală  iar mai apoi, punem perişoarele la fiert în oală cu ciorba de porc și zarzavat – toate odată și prelins, cu farfuria jumate scufundată în lichidul fierbinte ca să nu facem stropi, adăugăm vegeta după gust, dacă mai vreți. Să nu folosiți oase de vită la ciorbă fiindcă riscați să-i stricați tot gustul.

Se fierb la foc potrivit cam 20 minute până se ridică la suprafață, adaugăm bulionul prăjit în puțin ulei, borș fiert dacă vreți mai acru, 2 foi de dafin, lăsăm să clocotească puțin, potrivim de sare, aruncăm câteva frunze de țelină și pătrunjel tocate foarte fin deasupra și stingem focul.

Se poate servi cu smântână și ardei iute. Nu uitați de un păhărel de țuică înainte, dacă vreți.

Comentarii

comentarii