Ciorbă bănățenească de salată verde cu afumătură VIDEO

Aceasta este o mâncare bănățenească – de fapt- ași putea spune că mai degrabă, este o rețetă din partea de vest a țării, fiindcă o prepară și cei din Crișana și cei din Bihor. Mai puțin sătmărenii și maramureșenii. Este o mâncare împrumutată din bucătăria nemțească, a șvabilor – mai exact. Pemii și sașii nu prea au treabă cu ea, în schimb acum a fost adoptată de toată lumea.

Asta nu înseamnă că românii sunt pe locul doi, nicidecum, dimpotrivă. Bănățenii români prepară ceva asemănător, dar din urzici. Tot ceva asemănător, dar mult mai puternic și mai sănătos, se prepară în satele din Oltenia, Muntenia și Moldova. Este vorba de ciorba de dragavei, sau – mergând mai departe, mâncarea de dragavei și lobodă. Fiecare o face în felul lui și cum a învățat de la ,,ăi bătrâni”. În copilărie, nu-mi plăcea ciorba de salată – de aia de urzici care se făcea cu oase afumate- nici să nu fi auzit. Acum, ași mânca în fiecare zi. Din fericire, țăranii noștrii s-au dezmeticit și aduc la piață, pe lângă spanacul din seară, urzici, dragavei, lobodă sau chiar știr tânăr.

În fine, azi vorbim doar despre ciorbă, urmând ca într-o rețetă viitoare să vorbim și despre mâncarea de ștevie, lobodă sau spanac. Deci:

pentru rețeta de azi avem nevoie de salată verde spălată bine ca să nu aibă nisip
cam 200 g slănină afumată tăiată ,,soldăței” subțiri
200 g mușchi afumat, sau ceafă, ori cotlet – ceva carne afumată – tăiată bucățele
2 sau 3 legături ceapă verde
câteva fire usturoi verde sau 6 căței de usturoi
câteva roșii sau o linguriță de pastă de roșii – facultativ.
200 g smântână de calitate de la MonaLisa
2 ouă
2 linguri făină albă
1 linguriță ulei
1 lingură vegeta fără conservanți (am scris rețeta pe www.infocs.ro)
piper

Prăjim bine la foc mic slănina să își dea drumul la grăsime, adăugăm mușchiul afumat, lăsăm un pic să se pătrundă și adăugăm ceapa tăiată rondele. Când se înmoaie, punem usturoiul și vegeta de casă. Peste – punem salata tăiată fâșii, roșiile tăiate și imediat, adăugăm apa cât să o acopere de un deget.
Lăsăm să fiarbă încet, noi amestecăm ouăle, smântâna și făina cu puțină apă să obținem un sos pe care o să-l turnăm peste preparatul din oală. Potrivim de gust cu sare – un praf de piper, lăsăm să clocotească la foc mic până s-a fiert bine și……….gata mâncarea noastră. Trebuie să aibă o consistență mai densă, să fie o ciorbă mai groasă.

Merge cu pogace proaspătă sau cu pâine prăjită sau cu crutoane de pâine. Poftă bună.

Comentarii

comentarii