VIDEO Stațiune turistică la Baia de Aramă, pod peste Nera și bac peste Dunăre la Moldova Nouă

DSC07300Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, a semnat astazi, la Drobeta Turnu Severin si Resita, contractele de finantare din fonduri europene pentru trei proiecte care contribuie la dezvoltarea infrastructurii locale.
„Am tinut sa vin personal la semnarea acestor trei contracte pentru a arata respectul fata de comunitatile locale, care genereaza astfel de proiecte, si sprijinul nostru pentru investitiile din teritoriu.”, a declarat Liviu Dragnea.
Astfel, un proiect pentru dezvoltarea functiunilor turistice ale orasului Baia de Arama a primit alocare financiara nerambursabila in valoare de 4,58 milioane lei, din care 4,2 milioane lei reprezinta contributia Fondului European de Dezvoltare Regionala.
„Este un proiect care, nu cu foarte mulţi bani, va ajuta la dezvoltarea localitaţii Baia de Arama şi a zonei adiacente. Are o valoare de peste zece milioane de lei şi cuprinde realizarea unui complex turistic, inclusiv drumuri si partii de schi. Se adreseaza la peste 400 000 de cetaţeni atat din Mehedinţi, cat şi din judeţele invecinate”, a declarat Liviu Dragnea la Drobeta Turnu Severin, la semnarea contractului de finantare ce are ca beneficiar orasul Baia de Arama.
Proiectul, cu o durata de implementare de 18 luni, este derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013 (POR) si isi propune valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice din zona.
Ministrul Liviu Dragnea a precizat ca POR este cel mai dinamic program operational european din Romania, situatie datorata faptului ca este singurul program descentralizat: „Dinamica POR este graitoare: in ultimii sase ani, au fost absorbite fonduri europene in valoare de 656 milioane euro, iar in acest an, doar in ultimele sapte luni, am atras circa 1 miliard”.
Alte doua noi proiecte destinate infrastructurii de transport peste Dunare si Nera din Moldova Noua si Socol (judetul Caras Severin) vor fi implementate in cadrul Programului IPA de cooperare transfrontaliera Romania-Republica Serbia. Ministrul Liviu Dragnea a apreciat ca proiectele sunt de importanta strategica, iar cooperarea dintre Romania sicu Serbia este una dintre cele mai eficiente, afirmand: „Dunarea nu ne desparte, Dunarea ne uneste”.
Cele doua proiecte vor sprijini dezvoltarea economica a regiunii per ansamblu, si nu doar a judetului Caras-Severin, si dovedesc o implicare comuna romano-sarba pentru facilitarea transportului intre cele doua tari vecine.
Prin proiectul „Punct de traversare cu bacul intre localitatile Moldova Noua si Golubac”, cu un buget total de 2,3 milioane euro, va fi realizata infrastructura de acostare si imbarcare/ debarcare a autovehiculelor pe cele doua maluri ale Dunarii, modernizarea legaturii rutiere intre Veliko Gradiste si portul de acostare, precum si achizitionarea feribotului. Proiectul este realizat in parteneriat de Consiliul Judetean Caras Severin si Consiliul local Moldova Noua, precum si municipalitatile Veliko Gradiste si Golubac din Serbia.
Proiectul „Pod peste raul Nera intre localitatile Socol si Vracev Gaj”, cu un buget de 1.633.277 euro, are ca parteneri Consiliul Judetean Caras Severin si municipalitatea Bela Crkva (Biserica Alba) din Serbia. Proiectul presupune realizarea unui pod rutier, a rampelor de acces racordate la drumurile publice din zona si a punctelor de control pentru trecerea de frontiera.


MDRPAT Serviciul Comunicare

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “VIDEO Stațiune turistică la Baia de Aramă, pod peste Nera și bac peste Dunăre la Moldova Nouă

  1. Cum naiba podul asta peste Dunare poate sa coste numai 1,6 mil Euro cand cu banii astia nu poti face nici o sala de sport. Podul de la Calafat a costa 100 mil Euro.

Comments are closed.