Doi studenţi din anul II ai programului de studii Contabilitate şi Informatică de Gestiune, de la Facultatea de Ştiinţe Economice, reprezentanţi ai Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, au participat în data de 25 noiembrie 2016 la cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadei Naţionale a Studenţilor Economişti în Formare, organizată de …
Citeste mai multOMUL NU ESTE SAU NU ESTE FĂCUT SĂ MĂNÂNCE CARNE ?
Cu toate că unii istorici și antropologi susțin că omul este omnivor, alcătuirea noastră anatomică – gura, dinții, sistemul digestiv – indică mai degrabă că suntem făcuți pentru o alimentație fără carne. Și o bună parte a omenirii încă trăiește în acest fel. Iar în țările cele mai industrializate, pasiunea …
Citeste mai multACȚIUNI PE LINIE RUTIERĂ – 178 de contraventii si 3 permise retinute
Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 178 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 107 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 9 permise de conducere. În perioada 25 …
Citeste mai multDolarul a crescut în noiembrie cu 16,6 bani
Ultima ședință a pieței valutare din noiembrie a găsit leul pe o ușoară tentă descendentă față de principalele monede. Comparativ cu sfârșitul lui octombrie euro a crescut cu puțin peste un ban, dolarul, dopat de victoria lui Donald Trump, cu 16,6 bani iar francul elvețian cu peste 3,9 bani. Cursul …
Citeste mai multVIDEO Ziua Naţională serbată cu o lecție de istorie cu aromă de sarmale la Gen 7
Istoria poate fi marcată și prezentată copiilor și în alte moduri decât cele clasice, din clasele de scoală sau cabinetele de seminarii. Așa cum s-a întâmplat și la o școală din Reșița, unde momentele istorice au fost prezentate copiilor prin aburii unei mâncări tradiționale românești: sarmalelor cu mămăliguță și cu …
Citeste mai multVIDEO Copiii de la ,,Primăvara” – parteneri ai proiectului interjudețean ”România este și țara mea”
Peste 600 de lucrări ale copiilor din învățământul special au participat la un concurs dedicat zilei de 1 Decembrie, o parte dintre ele fiind expuse la Muzeul Banatului Montan din Reșița. În cadrul proiectului interjudețean ”România este și țara mea”, anul acesta, la cea de-a IV-a ediție, s-a desfășurat concursul …
Citeste mai multUn barbat de 57 de ani a disparut de acasa de aproape patru luni
Poliţiştii din Sichevița caută un bărbat în vârstă de 57 de ani care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă – 112 ori să anunţe cea …
Citeste mai multVacanta – vacanta, dar politia este pe aproape – RECOMANDĂRI PENTRU MINIVACANȚA DE 1 DECEMBRIE
Poliţiştii se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, în minivacanţa de 1 decembrie. Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin vă recomandă să respectaţi regulile de circulaţie, să circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor meteo şi să respectaţi regulile de conduită preventivă. Polițiștii Inspectoratului de …
Citeste mai multDumnezeu lucrează prin oameni. Încercă să fii un salvator pentru viata Corinei
După acțiunea ce a avut loc in Govandari si a constat in masurarea glicemiei si a tensiunii arteriale în mod gratuit pentru resiteni, Asociația umanitară „Din Suflet pentru Suflet” organizează în data de 5 decembrie, începând cu ora 13:00, în holul Cinematografului Dacia din cartierul Govândari o expoziție culinară cu …
Citeste mai multVIDEO Oare ce-o fi căutat acolo ? A aterizat cu maşina în mijlocul intersecției
Un accident cel puţin bizar a avut loc luni noaptea în intersecţia de la Intim, loc căruia majoritatea reșițenilor îi spun ,,sensul giratoriu de la Intim”. Probabil din cauza vitezei, un autoturism ce venea dinspre Govândari şi probabil vroia să ajungă în Lunca Pomostului sau spre Caransebeș, a ajuns în …
Citeste mai mult
Info CS