Francul elveţian a scăzut cu 5,5 bani, în 9 zile

Leul a avut o evoluţie pozitivă faţă de cele mai importante valute, pe fondul reducerii aversiunii faţă de risc, un arcurs asemănător având şi celelalte monede din regiune. Cursul euro a scăzut de la 4,4458 la 4,4425 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat, din nou, într-un culoar foarte …

Citeste mai mult

VIDEO De joi, la Herculane funcționează Centrul de vizitare al Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei

Una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase zone din Caraş-Severin, Domogled-Valea Cernei, unde se afla şi staţiunea Băile Herculane, are Centru de vizitare. Acesta a fost realizat în cadrul proiectului „Managementul Conservării Biodiversităţii în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, ca sit NATURA 2000”, finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial …

Citeste mai mult

VIDEO UPDATE Perchezitii DNA la Primaria Resita

Procurorii DNA au descins in cladiriea Primariei Resita, vizat fiind chiar edilul-sef, Mihai Stepanescu. Acesta este suspectat de fapte de coruptie, comise in 2014 si 2015, cand ar fi primit mita pentru atribuirea unui contract de lucrari publice. In urma perchezitiilor primarul a fost dus la audieri, la Timisoara. Primarul …

Citeste mai mult

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

De pe agenda polițiștilor cărășeni

– În data de 17.11.2015, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au depistat în trafic pe P.C.I., de 25 ani, din Băile Herculane, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din Caransebeş, având permisul de conducere suspendat. Cercetările continuă faţă de conducătorul auto pentru săvârşirea infracţiunii de …

Citeste mai mult

Casa de Cultură din Oravița a primit nume nou – „George Motoia Craiu”

Eveniment – Festivalul Internațional de Folclor Vocal Instrumental „George Motoia Craiu” prilejuiește schimbarea numelui Casei de Cultură Oravița în Casa de Cultură „George Motoia Craiu” Oravița. George Motoia Craiu a fost primul solist instrumentist din Valea Carașului care a făcut înregistrări la Electrecord București, singura instituție autorizată la acea vreme. …

Citeste mai mult

VIDEO Help-Line pentru copiii ,,orfanii” cu părinți

Salvati Copiii vine in sprijinul parintilor plecati la munca in strainatate, dar al copiilor ramasi singuri acasa, prin singurul serviciu de consiliere telefonica si online din Romania. Astazi s-a lansat la Resita linia telefonica Help Line si Platforma pentru copiii singuri acasa, dedicate parintilor si copiilor afectati de migratia economica. …

Citeste mai mult

VIDEO Sala Polivalenta din Resita ramane in continuare inchisa, cu toate ca sunt banii necesari investitiilor in siguranta

Sala Polivalenta din Resita ramane in continuare inchisa, cu toate ca Directia de Administrare a Domeniului Public si Privat are banii necesari investitiilor in siguranta. Directia nu ar fi trebuit sa astepte o decizie a Consiliului Judetean pentru a cumpara ventilatoarele de care Polivalenta are nevoie, este de parere Ilie …

Citeste mai mult

LANSARE DE REVISTĂ PE RITMURI MUZICALE LA GEN 7 DIN RESITA

La Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa va avea loc joi, 19 noiembrie 2015, începând cu ora 14.00, lansarea unui nou număr al revistei şcolii, Lumea noastră, marcând astfel finalizarea ediţiei a VI-a a Concursului naţional de creaţii literare şi artistice DREPTURILE COPILULUI – DREPTURILE MELE. Au fost înscrise în …

Citeste mai mult