Intervenţia pentru stingerea incendiului din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei continuă marţi, pentru a patra zi, însă focul s-a extins pe o suprafaţă estimată la trei hectare, într-o zonă inaccesibilă. „Elicopterele au efectuat deja, în această dimineaţă, o misiune de recunoaştere şi două aruncări cu apă iar în momentul …
Citeste mai multȘi totuși există iubire si totusi exista oameni cu suflet – La Valeapai oamenilor le pasa VIDEO
Și uite că se poate și uite că mai există iubire de aproape, mai exista milă si mai sunt în România tineri cărora le pasă de cei bătrâni. Și vorbim aici de familia Trifan din Timișoara. ,,Țăcăniții ăia la cap” după cum le zic cu drag localnicii, s-au îndrăgostit iremediabil …
Citeste mai multO fetiță de 11 ani și-a salvat mama și frățiorul în vârstă de un an și șase luni
Profitând de vremea bună din ultimele zile, un grup de turiști s-a aventurat astăzi pe Cheile Carașului. O mamă cu doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de un an și 6 luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup. La un moment …
Citeste mai multLa Resita vor avea loc ,,Zilele Maghiare Bănățene”
În perioada 5-13 mai 2018, Asociația Diaspora Biserică și Școală, organizează a III-a ediție a Zilelor Maghiare Bănățene la Reșița. Organizatorii au pregătit un program variat, după cum urmează: Deschiderea festivă a Zilelor Maghiare va avea loc în clădirea Bisericii Reformate în data de 5 mai, de la ora 18 …
Citeste mai multPrimim pe adresa redactiei: Batrana batuta cu salbaticie in strada la Otelu Rosu VIDEO
Subsemnatul Dunei Adrian, rog a se analiza cu atenție cazul doamnei Ciurescu Lenuța sau Elena care a fost bătută în stradă. Biata victimă a fost lovită cu pumnii și palmele peste cap de către o vecină din cartierul Tineretului, oraș Oțelu Roșu din Județul Caraș Severin. Am rămas șocat văzând …
Citeste mai multO căţeluşă a căzut de la 25 de metri într-un puţ şi a fost salvată după două zile de pompierii militari VIDEO
Cățelușa Hera din Resita, un exemplar de doar 600 de grame din rasa pinscher pitic, are doar 5 săptămâni, dar sâmbătă s-a născut a doua oară. Ea este protagonista unei întâmplări demnă de capitolul minuni. Ea a căzut de la o înălțime de peste 25 de metri într-un puț din beton …
Citeste mai multFoc in Parcul National Domogled la Herculane VIDEO
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri, în Parcul Naţional Domogled, la aproximativ 25 de kilometri de Băile Herculane, în judeţul Caraş – Severin, într-o zonă cu pantă abruptă, dificil de intervenit. În această zonă creşte pinul negru, o specie protejată de lege. Incendiul a izbucnit vineri după-amiază, fiind anunţat …
Citeste mai multCe se intampla cu banii ?! Criza politică depreciază leul
Anunțul făcut la finalul perioadei de președintele Klaus Iohannis conform căruia i-a retras încrederea premierului Viorică Dăncilă, cerându-i public demisia, a provocat deprecierea leului. Raportul euro/leu a început perioada cu o medie de 4,6563 pentru a scadea în 25 aprilie la 4,6474 lei, cel mai redus nivel începând 6 februarie, …
Citeste mai multStudenții resiteni, premiați la Timișoara
În data de 26 aprilie 2018, studenți reșițeni din cadrul Facultății de Științe Economice au participat la cea de-a treia ediție a sesiunii de comunicări „Economia în limbaj studențesc”, organizată de către Asociația Tinerilor Contabili (Young Accountants Association) din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, Universitatea de …
Citeste mai multMăsuratul oilor cu miei în bruca în satul morilor cu ciutura de la Rudaria VIDEO
Un vechi obicei de sute de ani, măsuratul oilor, se păstrează cu sfinţenie la Rudăria, comună de pe Valea Almăjului renumită pentru morile cu ciutură pe apă. Pe la ora 08 dimineaţa, crescătorii de mioare s-au întâlnit în centrul localităţii de unde au pornit spre dealurile Rudăriei, pentru această sărbătoare. …
Citeste mai mult
Info CS